Fuga lui Ceaușescu
Pe 22 decembrie 1989, în dimineața în care Nicolae Ceaușescu a fost anunțat că mișcarea de stradă a fost reprimată, zeci de mii de muncitori din marile platforme industriale au început să se îndrepte spre sediul Comitetului Central al PCR și Piața Universității, unde, cu o zi înainte, se trăgea în manifestanți. Oamenii, plecați de la ora 7, au mers în coloane din Militari, Pipera, Uzinele „23 August” și Republica, purtând steaguri fără stema Republicii Socialiste România. Barajele instalate pentru a-i împiedica să ajungă în centrul orașului s-au dovedit a fi inutile. Două ore mai târziu, Piața Universității era plină de demonstranți care cereau Armatei și Miliției să se alăture lor.
Ultima ședință a lui Ceaușescu
Cu puțin înainte de ora 10:00, Ceaușescu prezida ultima ședință la Comitetul Central al PCR, anunțând că a preluat conducerea armatei și a instituit starea de necesitate în întreaga țară, interzicând întrunirile în grupuri mai mari de cinci persoane. În centrul Bucureștiului se aflau, la acea oră, sute de mii de oameni.
Momentul victoriei Revoluției
Manifestanții au forțat ușile clădirii Comitetului Central și au escaladat balconul. Nicolae și Elena Ceaușescu s-au refugiat pe acoperiș, unde erau așteptați de un elicopter. După fuga lor, manifestanții au ocupat atât Comitetul Central, cât și sediul televiziunii publice, acesta fiind considerat momentul victoriei Revoluției.
Haosul postrevoluționar
În seara zilei de 22 decembrie, euforia generală a fost înlocuită de haos, pe fondul atacurilor cu focuri de armă asupra unor instituții publice de către indivizi necunoscuți. În București, s-au tras focuri de armă în Piața Universității, la sediul CC și la sediul Televiziunii, iar psihoza creată a dus la incidente în care cei care aveau arme trăgeau asupra celor care încercau să ajute. Străzile din București și din multe alte orașe au fost patrulate de militari și voluntari, iar schimburile de focuri cu teroriștii au făcut victime.
Victimele Revoluției
Conform statisticilor oficiale, la Revoluție, 1.142 de persoane au murit și 3.138 au fost rănite, iar 760 de oameni au fost reținuți. Războiul de stradă cu inamicii, a căror identitate rămâne necunoscută, s-a încheiat pe 25 decembrie 1989, când Ceaușescu și soția sa, Elena, au fost executați în urma unui proces sumar, judecat de un tribunal militar. Aceștia au fost acuzați de genocid și de subminarea puterii de stat, fiind considerați responsabili pentru acțiuni armate împotriva poporului român.
Controversa legalității procesului
Sentința a fost executată pe 25 decembrie 1989, în jurul orei 14:45, în garnizoana din Târgoviște. Ulterior, legalitatea tribunalului care i-a condus pe Ceaușescu la condamnare a fost pusă sub semnul întrebării. Dosarul a dispărut după redactarea sentinței, iar judecătorul care a pronunțat verdictul s-a sinucis pe 1 martie 1990.
Concluzie
Fuga lui Ceaușescu și evenimentele din zilele Revoluției au marcat o turnură decisivă în istoria României, generând un haos care a dus la pierderi semnificative de vieți omenești și la controverse legate de justiția și legalitatea proceselor desfășurate în acele zile tumultoase.
Ce momente dramatice au fost atunci! Am crescut cu poveștile părinților despre acea zi, iar acum realizez cât de importantă a fost fuga lui Ceaușescu pentru toți românii.
Cine ar fi crezut că în dimineața aceea se va schimba totul? E fascinant cum o simplă fugă a putut să deschidă drumul spre democrație.
Mă întreb dacă am învățat ceva din istoria asta. Deși s-a scurs atâta timp, avem încă multe probleme nerezolvate care ne bântuie.
Mi-ar plăcea să aflu mai multe detalii despre reacția oamenilor din stradă. Erau cu adevărat pregătiți pentru ce urma sau erau pur și simplu răzbunați?
Fuga lui Ceaușescu pare ca un film pe care l-am văzut! Totuși, nu pot să nu mă gândesc la teoriile conspirației legate de această perioadă tumultoasă.