Introducere
24 ianuarie marchează Sărbătoarea Unirii Principatelor Române, un moment crucial în istoria formării statului român, având ca figură centrală pe Alexandru Ioan Cuza.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza
Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei pe 5/17 ianuarie 1859, obținând unanimitate de voturi. La Iași, susținătorii unirii dețineau 33 de locuri din cele 55 ale Adunării Elective, cu 38 de candidați înscriși. Grigore Sturdza, ultima opțiune, a fost exclus din competiție din cauza obligațiilor față de Rusia și Polonia.
Cuza, reprezentant al Partidei Naționale, a fost susținut de liberali și a fost ales și ca domnitor al Țării Românești. Aici, Adunarea Electivă era dominată de conservatori, care nu au putut să se decidă asupra unui singur candidat, ceea ce a facilitat alegerea lui Cuza.
Contextul unirii
Unirea celor două principate a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească. Conferința puterilor garante de la Paris, desfășurată între 26 martie și 25 august 1859, a recunoscut dubla alegere a lui Cuza. Pe 4 decembrie 1861, Poarta Otomană a recunoscut oficial unirea pe durata domniei lui Cuza.
Reformele lui Cuza
Perioada domniei lui Cuza a fost marcată de reforme esențiale pentru unificarea și modernizarea instituțiilor din cele două principate. Aceste reforme au vizat sistemul politic, sistemul sanitar, poșta, armata, Biserica, învățământul, justiția, fiscalitatea și serviciul vamal. În această perioadă, au fost înființate primele două universități românești: la Iași, în 1860, și la București, în 1864.
Abdicarea lui Cuza
Împroprietărirea țăranilor și secularizarea averilor mănăstirești au generat opoziție din partea elitelor sociale și au dus la zvonuri privind intențiile lui Cuza de a instaura o dinastie personală. Astfel, la 11 februarie 1866, Cuza a fost obligat să abdice. În locul său, a fost adus pe tron principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar noua constituție adoptată în acel an a denumit statul România.
Concluzie
Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza a reprezentat un pas crucial în formarea statului român modern, iar reformele sale au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării instituțiilor românești.
