Conflict în centrul comercial din Deva
Cuprins: Mai multe persoane din Deva s-au agresat reciproc într-un centru comercial din municipiu, polițiștii IPJ Hunedoara au emis ordine de protecție în baza Legii 26/2024, privind violența în afara familiei și au montat brățări pentru monitorizare electronică.
Conflictul s-a petrecut miercuri, într-un centru comercial din Deva. „În urma verificărilor s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, 5 persoane cu vârste cuprinse între 15 și 66 de ani, 4 femei și un bărbat, originari din Deva, din comunele Ilia și Certeju de Sus, s-ar fi agresat și s-ar fi amenințat reciproc”, potrivit IPJ Deva, scrie Mediafax.
Poliția a emis trei ordine de protecție. După o evaluare a riscului, Poliția a emis trei ordine de protecție, împotriva bărbatului și a două dintre femei din Certeju de Sus, respectiv municipiul Deva, iar în cazul a două dintre ordinele de protecție emise, au fost montate și dispozitive de monitorizare electronică.
Poliția a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințarea. „Legea nr. 26/2024 extinde ordinul de protecție la orice formă de violență (fizică, psihică, sexuală, hărțuire sau cyberbullying), nu doar la violența domestică. Legea este în vigoare din 31 august 2024”, informează IPJ Hunedoara.
Ce le recomandă polițiștii victimelor violenței. Potrivit IPJ Hunedoara, victimele violenței pot suna la 112 sau se pot adresa celui mai apropiat post de poliție pentru a solicita un Ordin de Protecție Provizoriu. „Păstrează toate dovezile: mesaje de amenințare, e-mailuri, capturi de ecran (screenshot-uri), înregistrări audio/video sau certificate medico-legale”, mai transmite IPJ Hunedoara. Victimele mai pot solicita sprijin juridic sau asistență socială: „Te poți adresa unui avocat sau organizațiilor nonguvernamentale specializate în protecția drepturilor victimelor”, conchide sursa citată.