Ioana Dogioiu, ultimele cuvinte de adio din „Palat”. Omagiu adus lui Ilie Bolojan după ce a fost oficializată plecarea sa din funcție

Moderator NC
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Ioana Dogioiu, mesaj de rămas bun

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a scris, pe Facebook, un mesaj de rămas bun, după ce a fost eliberată de Ilie Bolojan din funcție, mesajul fiind însoțit de decizia fostului de acum premier.

Dogioiu: Am avut onoarea să lucrez pentru un prim-ministru care și-a asumat pe deplin răspunderea pentru țară. Un telefon neașteptat, primit într-o zi de început de iulie a anului trecut, a marcat începutul unei perioade excepționale din viața mea. Din 7 iulie 2025 până astăzi, am avut onoarea de a ocupa o funcție de demnitate publică. Am avut ocazia să învăț și să înțeleg enorm, să descopăr mecanismele de funcționare ale instituțiilor așa cum numai din “stomacul dragonului” este posibil. Am avut onoarea să lucrez pentru un prim-ministru care și-a asumat pe deplin răspunderea pentru țară, deasupra interesului personal și politic. Premierul Ilie Bolojan a impus un standard de la care nu ar trebui să fie admisă nicio abatere.

După cum am avut privilegiul de a-l cunoaște pe omul Ilie Bolojan, de o complexitate și căldură pe care, din prea multă modestie și seriozitate, le lasă atât de puțin să se vadă. Le mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat, în mod special colegilor din Direcția de Comunicare, profesioniști autentici. Un gând aparte pentru directoarea acestei Direcții, doamna Mirela Luca, o inimă imensă într-un trup micuț, dedicată și de o integritate impecabilă. Mulțumesc, Liviu Popescu! S-a muncit, dar s-a și râs homeric, cum zici tu! 😊 Să ne revedem cu bine!”, a scris Dogioiu.

Mihai Jurca a fost eliberat din funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie publicată marți în Monitorul Oficial. „La data de 26 octombrie 2026, domnul Mihai Jurca se eliberează din funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului, cu rang de ministru”, se precizează în decizia semnată de premierul interimar Ilie Bolojan. Tot prin decizie a prim-ministrului interimar a fost eliberat din funcție, la cerere, Mihnea-Claudiu Drumea din funcția de secretar de stat la Cancelaria prim-ministrului, începând cu data de 23 octombrie.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *