Avertismentul Ministerului Apărării Naționale
Ministerul Apărării avertizează, duminică după-amiază, asupra unor postări alarmiste, care atribuie șefului Statului Major al Apărării declarații scoase din context. Declarațiile au fost făcute anterior, în diferite contexte, dar sunt prezentate acum cu titlul alarmiste. ”Șeful Statului Major al Apărării nu a emis nicio «alertă națională»”, arată Ministerul Apărării.
În zilele de 24 și 25 octombrie, pe mai multe pagini de Facebook au fost distribuite postări cu titluri alarmiste, precum „ALERTĂ NAȚIONALĂ! Șeful Armatei Române…” sau „Anunț ȘOC de la vârful Armatei!”, însoțite de fotografii ale șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad. Aceste postări creează în mod fals impresia existenței unor avertizări de ultimă oră privind securitatea României.
MApN a transmis că materialele utilizează declarații și informații din interviuri sau apariții publice anterioare ale șefului Statului Major al Apărării, pe care le prezintă într-un context nou, fără precizarea momentului în care au fost făcute. Ministerul Apărării Naționale recomandă cetățenilor să verifice data și contextul declarațiilor atribuite reprezentanților instituției și să consulte sursele oficiale înainte de a distribui informații cu potențial alarmist.
Informațiile oficiale privind activitatea Armatei României și eventualele situații cu impact asupra securității naționale sunt comunicate prin canalele instituționale ale Ministerului Apărării Naționale. Reprezentanții instituției citate avertizează că scoaterea din context a unor afirmații reale poate transforma o informație corectă într-un mesaj înșelător.