Flăcările devastează anexe gospodărești în Bistrița-Năsăud, în apropierea Poliției Sângeorz-Băi

Moderator NC
1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Incendiu în Sângeorz-Băi

Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe anexe gospodărești, în zona situată mai sus de sediul Poliției Sângeorz-Băi.

Există pericol de extindere şi la casa din apropiere. Din informaţiile disponibile până în acest moment, nu sunt persoane surprinse în interiorul construcţiilor afectate.

Pentru gestionarea situaţiei au fost alocate iniţial două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor SMURD. Suplimentar, a fost direcţionată în sprijin o autospecială de stingere cu capacitate de 10.000 de litri de apă, din cadrul Staţiei de Pompieri Năsăud.

Intervenţia este în dinamică, echipajele acţionând pentru localizarea şi lichidarea incendiului, precum şi pentru limitarea propagării acestuia la locuinţa învecinată.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *