Meta își propune să strângă 95 de miliarde de dolari pentru a aduce „superinteligența personalizată” în mâinile miliardelor de oameni și afaceri

Moderator NC
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Meta își propune să atragă 95 de miliarde de dolari

Meta intenționează să atragă până la 95 de miliarde de dolari prin vânzarea de acțiuni, pentru a finanța extinderea infrastructurii sale de inteligență artificială, scrie Mediafax.

Meta, care deține Facebook, Instagram și WhatsApp, a lansat luni oferte publice de acțiuni în valoare de aproximativ 35 de miliarde de dolari și intenționează să atragă alte 60 de miliarde de dolari printr-un program separat.

„Meta investește pentru a extinde infrastructura și capacitatea de procesare necesare pentru a susține aceste oportunități și pentru a aduce superinteligența personală la miliarde de oameni și companii”, se arată în comunicatul oficial.

Planul a atras interesul unor mari producători de cipuri. Nvidia, AMD și Broadcom și-au exprimat intenția de a cumpăra acțiuni Meta în valoare de până la 5 miliarde de dolari.

Compania condusă de Mark Zuckerberg investește masiv în centre de date și cipuri pentru a concura cu OpenAI și Anthropic. Pentru 2026, Meta estimează cheltuieli de capital cuprinse între 135 și 145 de miliarde de dolari.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *