Incendiu la Spitalul Județean Reșița
Un incendiu a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 05:20, la etajul al doilea al Staționarului 2 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița, pe secția Psihiatrie.
Potrivit informațiilor oficiale, 16 pacienți au fost evacuați și o persoană a fost rănită pe Secția Psihiatrie. Primele date arată că o cauză probabilă a incendiului ar fi fost fumatul în locuri nepermise.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin informează că flăcările și fumul gros izbucnite într-un salon situat la etajul al doilea au alertat imediat cadrele medicale, care au activat procedurile de urgență.
Pompierii Detașamentului Reșița au mobilizat 19 militari și au intervenit la fața locului cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD, fiind sprijiniți de trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Datorită intervenției prompte a personalului medical, 16 pacienți aflați pe secție au fost evacuați rapid din zona de pericol, însă, din păcate, o pacientă a suferit arsuri, fiind preluată de ambulanța SMURD pentru acordarea îngrijirilor medicale. Focul, care a ars un pat dintr-un salon, a fost lichidat rapid de pompieri.