Precaritatea în Cultura Românească
Contractul de muncă este un element esențial pentru stabilitate, dar majoritatea celor care lucrează în cultură (aproximativ 75% dintre salariați și 45% din totalul respondenților) sunt angajați la stat, beneficiind de salarii mici, dar sigure. Munca artistică și de producție culturală, care reflectă „autonomia personală” a autorilor, este adesea prost plătită sau chiar neremunerată, incluzând ore suplimentare, pregătire și repetiții care nu sunt compensate. Conform raportului, 5,9% dintre participanții la cercetare nu depășesc plafonul pentru contribuțiile obligatorii de asigurări de sănătate, iar accesul la pensie este inexistent. De asemenea, mulți lucrători culturali se confruntă cu lipsa satisfacției și bunăstării profesionale.
Raportul „Re:Form – Munca în cultură 2025”
Raportul, realizat de sociologul Cristian Pop de la Universitatea Babeș-Bolyai, Rarița Zbranca și Lorena Copil de la Centrul Cultural Clujean, indică o situație mai stabilă comparativ cu edițiile anterioare din 2022 și 2018. Deși mai mulți artiști au contracte de muncă, aceștia continuă să experimenteze precaritate în ceea ce privește protecția socială. Chiar și angajați pe perioadă nedeterminată, mulți combină surse de venit și activează, în multe cazuri, sub forma societăților cu un singur acționar, care nu oferă protecție socială. Această combinare a formelor de muncă este motivată de incertitudinea financiară și dorința de autonomie profesională.
Lipsa Negocierii Contractuale
Un alt aspect problematic este nivelul scăzut sau chiar inexistent al negocierilor contractuale, inclusiv condițiile de muncă. În multe domenii, semnarea contractului se face adesea după începerea sau finalizarea lucrului, ceea ce subminează ideea de negociere. Această situație reflectă precaritatea muncii culturale, cauzată de inegalitățile dintre lucrătorii culturali și angajatorii lor. Este urgentă identificarea unor forme de reprezentare, colectivă sau individuală, pentru a reglementa dezechilibrele existente.
Formele Juridice și Impactul Asupra Protecției Sociale
Raportul nu discută de ce formele de muncă „antreprenoriale” sunt prevalente în domeniul cultural. Este important de analizat presiunea exercitată asupra lucrătorilor culturali și identificarea acestor forme ca fiind cele mai „ieftine” din punct de vedere fiscal, ceea ce duce la lipsa accesului la instrumente de protecție socială. Activitatea culturală este considerată „muncă atipică”, iar problemele sistemice întâmpinate sunt asemănătoare cu cele ale gig-economy. Cadrele legislative existente sunt depășite și nu răspund nevoilor specifice ale muncii culturale.
Starea de Bine a Lucrătorilor Culturali
Secțiunea dedicată bunăstării este esențială și reprezintă prima cercetare pe acest subiect în România. Rezultatele sugerează un sentiment crescut de neîmplinire și o scădere a capitalului simbolic, cu o recurență a dorinței de a renunța la carierele culturale. Cei mai mulți artiști cu un loc de muncă stabil în alte sectoare au cel mai ridicat indice de bunăstare.
Propunerile Autorilor Raportului
Autorii propun măsuri pentru susținerea sănătății fizice și mintale a lucrătorilor culturali, inclusiv programe de conștientizare, consiliere și acces la spații sigure. De asemenea, sugerează dezvoltarea de modele de lucru sustenabile, bazate pe solidaritate și echilibru între viața profesională și personală.
În concluzie, raportul subliniază necesitatea unor politici publice consistente pentru a aborda problemele sistemice din sectorul cultural, care afectează bunăstarea și stabilitatea lucrătorilor culturali.
