Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătățiri Funciare
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătățiri Funciare, subordonat Ministerului Agriculturii, se confruntă cu o situație critică, funcționând fără acreditare din 2021. În prezent, institutul are doar patru angajate, dintre care trei sunt pensionate și nu au mai primit salarii de luni de zile.
Decuplare de la utilități și soluții improvizate
Din cauza datoriilor acumulate, institutul a fost decuplat de la utilități. Totuși, a reușit să găsească o soluție temporară pentru a funcționa: au tras un cablu electric de la Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare, aflată în aceeași curte, pentru a alimenta radiatoarele și calculatoarele.
Consecințele lipsei de acreditare
Institutul nu deține acreditare de funcționare, iar conform legislației în vigoare, ar fi trebuit să fie desființat sau reorganizat de Ministerul Agriculturii încă din 2021. Această situație ridică întrebări serioase privind managementul și viitorul instituției.
Istoricul și declinul instituției
În anii ’90, ISPIF avea mii de angajați și se ocupa de studii și proiecte în domeniul amenajării sistemelor de irigații și al digurilor de protecție. Totuși, declinul instituției s-a accentuat începând cu anul 2009, când majoritatea personalului a părăsit institutul.
Proiecte strategice în așteptare
Se discută reluarea unui mare proiect strategic, inițiat de Nicolae Ceaușescu în 1986 și respins în 1972. Proiectul, care avea o lungime inițială de 198 km, a fost redus acum la doar 50 km.
Concluzie
Situația actuală a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătățiri Funciare reflectă problemele structurale din domeniul agricol din România, punând în pericol continuarea activităților esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii de irigații și protecție.
E incredibil cum un institut atât de important poate funcționa fără acreditare timp de doi ani. Oare ce se întâmplă cu cercetările din domeniul agriculturii în aceste condiții?
Este trist să văd că se bazează pe pensionari și energie vecinilor pentru a merge mai departe. Nu ar trebui să existe o soluție mai bună pentru un astfel de institut?
Mă întreb cât de eficient poate fi acest sistem pe termen lung. Poate ar trebui să ne gândim la alte metode de finanțare și personal, altfel s-ar putea să avem mari probleme în viitor.
Pe undeva, mă bucur că există încă oameni care sunt dispuși să contribuie, dar nu e normal ca o instituție publică să depindă atât de mult de resurse informale. Unde sunt fondurile și sprijinul adecvat?