Înființarea CNDB
Centrul Național al Dansului București (CNDB) a fost înființat în 2005 ca instituție publică subordonată Ministerului Culturii. Acesta a apărut într-un moment în care dansul contemporan românesc căpăta recunoaștere internațională, deși nu beneficia de o structură instituțională în țară. Dansatori și coregrafi români participau la festivaluri europene și rezidențe, dar o instituție națională dedicată dansului nu exista. Înființarea CNDB a fost rezultatul presiunilor comunității artistice și ale publicului, reflectând nevoia de politici publice și infrastructură pentru dansul contemporan.
Primul sediu și activitățile CNDB
Primul sediu al CNDB a fost situat în cadrul Teatrului Național București, în Sala Rondă. Aici, instituția a început să programeze spectacole, ateliere și programe educaționale, devenind o platformă importantă pentru promovarea dansului contemporan și a performerilor din domeniu. Cu toate acestea, CNDB a funcționat într-un cadru bugetar modest și cu constrângeri administrative.
Instabilitatea și relocarea sediului
Începând cu 2011, CNDB a intrat într-o perioadă de instabilitate majoră, când a fost obligată să se mute din cauza lucrărilor de consolidare de la Teatrul Național. Chiria noului sediu a limitat bugetul alocat proiectelor, iar instituția s-a confruntat cu amenințări de desființare sau comasare. Solidaritatea artiștilor, petițiile și presiunea publicului au fost esențiale pentru salvarea instituției, dar CNDB a rămas într-o situație fragilă.
Proiectul Sălii Omnia
În 2016, CNDB a primit Sala Omnia cu promisiunea transformării acesteia într-un centru modern al dansului. Însă lucrările nu au început niciodată din cauza blocajelor birocratice. Recent, s-a aflat că investiția pentru renovare a fost exclusă din programul de finanțare, iar clădirea a fost transferată Ministerului Afacerilor Interne, abandonând astfel proiectul de transformare a Sălii Omnia în sediul stabil al CNDB.
Provocările continue
Ministerul Culturii a inițiat discuții cu MAI pentru a găsi soluții compensatorii, dar nu există un răspuns ferm sau un calendar clar de implementare. Politicile culturale din România sunt adesea organizate în defavoarea instituțiilor fragile, cum este CNDB, care se confruntă cu un buget redus și riscul de dispariție. De la înființare, CNDB a avut 23 de miniștri ai Culturii, dar niciunul nu a reușit să aducă stabilitate sau soluții clare pentru instituție.
Impactul dansului contemporan
Replicile coregrafei Pina Bausch, „Dansați, dansați, altfel suntem pierduți!”, subliniază importanța dansului contemporan nu doar ca formă de artă, ci și ca instrument de gândire și memorie. Dansul devine o formă de cunoaștere și rezistență, o modalitate de a exprima trăiri, conflicte și relații de putere. Dansatorii români, lipsiți de un mediu de lucru stabil, continuă să lupte pentru existența lor artistică.
CNDB rămâne o instituție vitală pentru dansul contemporan din România, dar viitorul său depinde de stabilitate instituțională și sprijin consistent din partea autorităților.
