20 februarie, momentul în care democrația românească a fost îngropată timp de peste cincizeci de ani
Democrația nu moare doar prin violență, ci și prin oboseală și lipsă de implicare. Data de 20 februarie 1938 ilustrează cum o societate dezbinată poate renunța la libertate în favoarea liniștii și promisiunilor populiste. Această zi marchează modul în care un blocaj politic a fost folosit pentru a concentra puterea și cum o democrație imperfectă a fost declarată „ineficientă” și înlocuită cu autoritate. Odată pierdută, democrația nu se recuperează ușor. România a experimentat decenii de dictatură succesivă, de la un regim la altul, până la revenirea democrației abia în anii ’90.
Contextul politic din 1938
La 20 februarie 1938, Palatul Regal a publicat textul unei noi Constituții, decretate de monarh și supusă, în câteva zile, unui plebiscit. Această Constituție, promulgată pe 27 februarie, a consolidat puterea regelui și a marcat o ruptură față de modelul parlamentar interbelic. Dictatura lui Carol al II-lea a fost urmată de regimul lui Ion Antonescu și de comuniști, România fiind sub regimuri autoritare timp de peste jumătate de secol.
Alegerile din decembrie 1937
Criza politică din 1938 a apărut după alegerile din decembrie 1937, când niciunul dintre marile partide, Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc, nu a obținut o majoritate clară. Parlamentul rezultat a devenit un puzzle imposibil de rezolvat, iar extrema dreaptă, inclusiv Garda de Fier, a crescut vizibil, generând presiune asupra Palatului Regal.
Guvernul Goga-Cuza și începutul dictaturii
Regele a numit prim-ministru pe Octavian Goga, într-o formulă minoritară, care a dus la instabilitate. La 10 februarie 1938, regele a înlăturat guvernul și a instalat un cabinet condus de Miron Cristea, marcând începutul concentrației puterii. Constituția din 20 februarie a fost adoptată rapid, iar plebiscitul organizat a fost controversat, participarea fiind tratată ca obligatorie.
Constituția din februarie 1938
Noua Constituție a repoziționat centrul statului în jurul regelui, făcând guvernul responsabil în fața Coroanei și limitând puterea Parlamentului. Democrația interbelică, deja fragilă, a fost astfel „închisă” legal, iar în Europa, democrațiile cedau teren autoritarismului.
Consecințele autoritarismului
După 20 februarie, partidele politice au fost dizolvate, iar România a intrat într-un regim de partid unic prin Frontul Renașterii Naționale. Dictatura regală a fost urmată de regimul legionar și conducerea lui Ion Antonescu, iar după război, România a devenit comunistă, cu Regele Mihai I forțat să abdice în 1947. În anii ’90, democrația a reînceput să reapară, dar într-un mod dificil și imperfect.
Concluzie
20 februarie 1938 rămâne o dată simbolică, marcând începutul unei perioade lungi de autoritarism în România, subliniind fragilitatea democrației și importanța implicării civice pentru menținerea libertății.
