„O abordare onestă: propunerile lui Bolojan pentru depășirea crizei politice”

Moderator NEWSCOM
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Propunerile lui Ilie Bolojan pentru depășirea crizei politice

Ilie Bolojan a avansat duminică, în discursul de la congresul PNL, două soluții pentru deblocarea crizei guvernamentale.

El a propus fie ca PSD să preia un guvern minoritar cu un pact de neagresiune pe 6 luni, fie ca PNL și aliații săi să preia guvernarea.

„Împreună cu partenerii noștri, USR și UDMR, am gândit o formulă cinstită, transparentă, pe față pentru a veni cu o soluție pentru România. (…) Putem să facem un pact pentru România în următoarele șase luni, în care să stabilim cât se poate de clar că trebuie să menținem deficitele la nivelul rezonabil. Nu se mai poate astăzi, ne-am îndatorat prea mult. Orice partid rațional înțelege asta. Că trebuie să-și angajeze guvernul răspunderea pe toate proiectele din PNRR care n-au fost încă aprobate, ca țara noastră să nu piardă miliardele de euro. Că trebuie să luptăm în zona de energie pentru a scădea prețurile în așa fel încât să avem o economie competitivă”, a spus Bolojan la Congresul Extraordinar al PNL.

„Sunt câteva idei de bază pe care le putem susține toate partidele și n-are decât un partid, cum este PSD, să-și asume guvernarea ca guvern minoritar sau, dacă nu, noi ne asumăm această guvernare împreună cu aliații noștri în așa fel încât să trecem România prin această perioadă”, a completat liberalul.

PNL are o alianță informală cu USR și UDMR, cei trei lideri propunându-i deja președintelui Nicușor Dan un scenariu similar. Totuși, președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier, în urmă cu o săptămână, pe Adrian Veștea, fără a consulta sau informa PNL în prealabil.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *