Tribunalul București respinge acuzațiile PNL
Conducerea Tribunalului arată că specializarea judecătorilor, inclusiv în cauzele care privesc partidele politice, este prevăzută de lege și face parte din măsurile de organizare internă menite să eficientizeze activitatea uneia dintre cele mai aglomerate instanțe din țară și să asigure o practică judiciară unitară.
Instanța subliniază că toate măsurile manageriale au fost adoptate transparent și în temeiul legii, amintind că, în aceeași perioadă, a fost înființată și o secție pentru minori și familie, iar alte completuri specializate se află în analiză, la solicitarea judecătoriilor de sector.
Reacția Tribunalului București vine după ce PNL a anunțat că va contesta Hotărârea nr. 18 din 23 iunie 2026 a Colegiului de Conducere al instanței, prin care au fost înființate completuri specializate pentru dosarele privind partidele politice. Liberalii au susținut că măsura ar fi fost adoptată fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii și au anunțat că vor cere recuzarea judecătoarei care judecă unul dintre dosarele legate de Congresul Extraordinar al partidului.
Tribunalul București a decis suspendarea provizorie a executării Hotărârii Consiliului Național Extraordinar al PNL din 19 iunie 2026, până la soluționarea definitivă a dosarului pe fond, și a respins acțiunea formulată împotriva președintelui PNL, Ilie Bolojan, și a secretarului general Dan Motreanu, apreciind că aceștia nu au calitate procesuală pasivă.
Decizia poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile. Următorul termen de judecată în dosarul privind hotărârile adoptate la Congresul PNL este programat pentru 8 iulie.