Negocieri între Sandoz și autoritățile din SUA
Producătorul elvețian de medicamente generice Sandoz a anunțat, miercuri, că va continua discuțiile cu autoritățile SUA, după ce președintele Donald Trump a amenințat cu impunerea de taxe vamale ridicate în industria farmaceutică, în cazul în care companiile nu produc pe plan intern medicamente.
Marți, într-o postare pe platforma X, Trump a spus că producătorii de medicamente generice vor trebui să-și fabrice local medicamentele pentru SUA sau vor fi afectați de taxe vamale de 100% din august 2028 și de 200% din august 2029, conform Agerpres. Mai mult de 90% din medicamentele vândute în Statele Unite sunt generice, conform Agenției americane pentru Alimente și Medicamente (FDA).
„Împărtășim obiectivul de a îmbunătăți accesibilitatea și accesul la medicamente în SUA. Vom continua discuțiile cu autoritățile despre modul în care să ducem la îndeplinire acest lucru”, se arată în comunicatul Sandoz. În 2024, Sandoz a anunțat că va închide singura facilitate de producție din Statele Unite, în Long Island, New York, la finalul lui 2026. Compania a precizat că este prea curând să evalueze implicațiile pentru operațiunile de producție sau viitoarele decizii de investiții.
Analistul Stefan Schneider de la Vontobel a afirmat că Guvernul SUA vrea să atragă în țară fabricarea medicamentelor generice, care acum are loc în țări cu costuri mai scăzute, deși astfel ar crește prețurile medicamentelor generice vândute în Statele Unite. El a adăugat că orice noi reglementări ar afecta în special China și India, unde se produce majoritatea medicamentelor generice, dar și Sandoz va avea de suferit, deoarece America de Nord este responsabilă pentru aproximativ 22% din vânzările sale și are o producție redusă pe acest continent.
La Bursa de la Zurich, acțiunile Sandoz au scăzut miercuri cu aproximativ 3%.