Percheziții la Comisia Electorală Națională
O echipă specială de polițiști și procurori a desfășurat joi percheziții la sediul Comisiei electorale naționale (CNE) a Coreei de Sud, în urma suspiciunilor de falsificare a ratei de prezență la alegerile locale din iunie, transmite AFP, conform Agerpres.
‘Am descoperit indicii potrivit cărora responsabili ai Comisiei electorale naționale și ai Comisiei electorale din provincia Gyeonggi ar fi comunicat cifre false cu privire la rata de participare la alegerile locale, și procedăm acum la percheziții și confiscări la persoanele implicate’, a declarat un membru al echipei de anchetă pentru AFP.
Scrutinul local din 3 iunie a fost văzut ca un test pentru primul an de președinție a lui Lee Jae Myung (centru-stânga), ales în iunie 2025 după șase luni de criză politică declanșată de predecesorul său, Yoon Suk Yeol, care decretase pentru scurt timp legea marțială în decembrie 2024 înainte de a fi destituit. Divizat, Partidul Puterii Poporului al lui Yoon a suferit o grea înfrângere, iar liderul său, Jang Dong-hyeok, a prezentat ‘scuze sincere’ pentru acest rezultat ‘dezamăgitor’.
Președintele CNE, Rho Tae-ak, a demisionat câteva zile mai târziu, din cauza unei penurii de buletine de vot la zeci de secții la alegerile locale, situație ce a provocat manifestații cu mii de participanți la Seul. Jang a chemat la organizarea unui nou scrutin din cauza acestor disfuncționalități.