Amânarea deciziei Curții Supreme pentru Kim Keon Hee
Curtea Supremă din Coreea de Sud a renunţat vineri să se pronunţe cu privire la pedeapsa de patru ani de închisoare la care a fost condamnată în aprilie fosta Primă Doamnă Kim Keon Hee pentru acuzaţii de corupţie şi manipulare a pieţei bursiere.
Curtea Supremă a anunţat că îşi amână verdictul în acest proces, pe care iniţial urma să îl facă public vineri. Curtea nu a precizat motivele amânării şi nu a stabilit o nouă dată pentru pronunţarea hotărârii.
Soţia fostului preşedinte Yoon Suk Yeol a fost condamnată, în primă instanţă în ianuarie, la 20 de luni de închisoare pentru corupţie, pentru că a acceptat cadouri de lux, două genţi Chanel şi un colier Graff, din partea Bisericii Unificării, cunoscută şi sub numele de secta Moon. Pedeapsa pronunţată a fost mult mai mică decât cei 15 ani de închisoare solicitaţi de parchet, deoarece instanţa a achitat-o pe fosta Primă Doamnă de alte acuzaţii, inclusiv de manipulare a bursei.
Hotărârea judecătorească a fost însă anulată în aprilie de Curtea de Apel din Seul, care i-a majorat pedeapsa la patru ani de închisoare şi o amendă de 50 de milioane de woni (peste 29.800 de euro). Acest caz de corupţie a dus la arestarea lui Han Hak-ja, liderul Bisericii Unificării, care are milioane de adepţi în întreaga lume şi conduce un vast imperiu economic.
Acuzaţia de manipulare a pieţei bursiere datează însă dintr-o perioadă anterioară căsătoriei doamnei Kim cu Yoon Suk Yeol în 2012. Procurorii susţin că ea a participat la o operaţiune coordonată de creştere artificială a preţului acţiunilor Deutsch Motors, un dealer BMW din Coreea de Sud, prin cumpărare şi vânzare coordonate, şi că a beneficiat semnificativ de pe urma acestui demers.