Amânarea scufundării barjelor în Dunăre
Operațiunea de scufundare a celor patru barje în Dunăre, menită să crească debitul apei spre Centrala Nucleară de la Cernavodă, a fost amânată pentru joi dimineață, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu.
Scufundarea barjelor pe Dunăre a fost amânată „În urma analizei pe care am realizat-o în această ședință operativă, s-a luat decizia ca operațiunea de scufundare a celor patru barje să continue începând de mâine dimineață, în condiții de siguranță, în așa fel încât să nu ne prindă seara cu această activitate”, a declarat miercuri Ionel Scrioșteanu. Secretarul de stat a precizat că activitatea va începe joi la ora 8:00, însă ora exactă la care vor fi scufundate barjele va fi stabilită în urma unei noi ședințe operative.
„Noi începem activitatea la ora 8:00 dimineață, dar, în funcție de prima ședință operativă de mâine dimineață, vom stabili procedura și ora la care va demara această activitate de scufundare a celor patru barje”, a afirmat Scrioșteanu. Scufundarea barjelor fusese programată pentru miercuri, după ora 14:00. Două dintre acestea au fost încărcate în zona în care a fost dislocată stânca Pârjoaia, pe Dunărea Veche, iar celelalte două sunt aduse de la Galați.
Barjele vor fi scufundate în mod controlat, cu scopul de a redirecționa o parte din debitul Dunării de pe brațul Bala către Dunărea Veche și, ulterior, spre zona Centralei Nucleare de la Cernavodă. Intervenția are loc în contextul nivelului foarte scăzut al Dunării.