Amalia, un exemplu de voință la 90 de ani
Amalia-Susana Tușa, studentă în anul trei la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specializarea Teologie Didactică, demonstrează că nu există vârstă pentru a învăța. La 90 de ani, energia și curiozitatea ei sunt remarcabile, transformând fiecare amintire într-o lecție despre supraviețuire și demnitate.
Provocările timpurilor trecute
De mică, Amalia a învățat că viața nu face concesii. La doar trei ani, a suferit de encefalită severă, care a lăsat sechele asupra vorbirii și mobilității. Mama ei a fost un sprijin constant în acele momente dificile, având o atitudine optimistă.
Anul 1945 a adus noi provocări, tatăl ei fiind arestat în contextul represiunilor politice. A stat un an și opt luni în detenție fără să i se poată dovedi vinovăția. Din cauza originii sociale, Amalia a fost exclusă de la facultate, stigmatul de „fiică de pușcăriaș” fiind o povară greu de purtat.
Viața personală și curajul de a merge mai departe
Amalia a avut o viață personală zbuciumată, prima căsătorie încheindu-se la 19 ani. A trecut prin trei căsătorii, fiecare marcată de suferință: un soț decedat în urma unui accident, altul răpus de boală și o relație toxică. Deși a trăit războiul și diverse greutăți, inclusiv diagnosticul de scleroză multiplă, optimismul ei a rămas intact.
Critica societății contemporane
În calitate de studentă, Amalia observă generațiile tinere cu afecțiune, dar și cu exigență. O deranjează lipsa de curiozitate și a bunelor maniere, elemente esențiale într-o societate care aspiră la statut intelectual. Deși este greco-catolică, studiază la Teologie Ortodoxă, o oportunitate pe care o consideră o bucurie imensă.
Amalia păstrează un spirit critic față de schimbările sociale, afirmând că superficialitatea și influența negativă asupra oamenilor au crescut. Ea subliniază că minciuna și răutatea rămân constante în societate.
Credința ca fundament al echilibrului interior
Credința este, pentru Amalia, fundamentul echilibrului interior. Se spovedește frecvent și simte că Dumnezeu o protejează. Reflectând asupra vieții sale, concluzia ei este că toate încercările au avut un scop: au călit-o și au învățat-o să meargă mai departe. Dacă ar scrie o carte despre viața sa, titlul ar fi „Supraviețuire”.
Concluzie
Amalia, un exemplu de voință și determinare, demonstrează că viața este frumoasă, dar depinde de fiecare cum alege să o trăiască, oferind o lecție valoroasă despre curaj și optimism.
Amalia este o adevărată inspirație pentru noi toți! La 90 de ani să mai ai dorința de a învăța și a te dedica studiului e ceva rar întâlnit. Cred că ar trebui să-i dăm mai mult credit oamenilor care nu se opresc din a învăța, indiferent de vârstă.
Este uimitor ce face Amalia, dar mă întreb cât de accesibile sunt aceste oportunități pentru alții la aceeași vârstă. Oare sistemul nostru educațional le oferă tuturor șanse egale? Ar fi bine să discutăm despre asta!
Pe de altă parte, poate că există un motiv ascuns pentru care astfel de povești sunt promovate atât de mult. Nu vreau să par negativist, dar parcă tot timpul se vorbește despre cazuri excepționale și nu și despre dificultățile reale pe care le întâmpină seniorii în educație.