Literatura în vremuri de război
Întrebările legate de rolul literaturii în contextul războiului au fost frecvente în ultimii ani. La a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), scriitori ucraineni au adus în discuție nedreptatea războiului și importanța adevărului în literatură. Ucraina, profund afectată de conflictul generat de Rusia, a fost reprezentată de soldați și scriitori care au adus mărturii despre suferințele și pierderile cauzate de război.
Mecanisme de apărare prin literatură
Antologia „Mecanisme de apărare. 12 scriitori ucraineni în război”, coordonată de Victoria Matiușa, Florin Lăzărescu și Alex Popescu, reunește scrierile a 12 autori ucraineni care continuă să scrie din orașele bombardate și din tranșee. Aceste mărturii reflectă un paradox uman, conform căruia oamenii sunt capabili atât de distrugere, cât și de protecție. În condiții extreme, literatura devine o formă de apărare și reconstrucție interioară, oferind o documentare vie despre memoria războiului și despre speranță.
Literatura ca act de rezistență
Literatura nu trebuie înțeleasă doar ca un mecanism de apărare psihologică. Aceasta reprezintă o luptă, o împotrivire și o formă de rezistență. Scriitorii ucraineni utilizează umorul, înverșunarea, căutarea adevărului și cultivarea identității pentru a răspunde provocărilor războiului. Scrisul devine o rutină care aduce ordine într-o situație imprevizibilă și o apărare simbolică pentru cei care își apără țara.
Vocea scriitorilor ucraineni
Pavlo Matiușa, poet și prozator, s-a înrolat voluntar în Forțele Armate ale Ucrainei la începutul războiului. El a subliniat importanța ca povestea războiului să fie spusă de vocile ucrainenilor, nu de cele ale agresorului. Serhii Demciuk, scriitor și soldat, a participat la FILIT, obținând o permisie de la comandantul său. Olena Herasymiuk, poetă și activistă civică, a fost paramedic militar și a subliniat că scrisul în vremuri de război este o formă de victorie.
Funcția estetică a poeziei în haos
Războiul nu aduce doar o suspendare a sensului, ci și o pulverizare a identității. În acest haos, poezia devine o probă de viață, iar Herasymiuk nu scrie pentru a sublima oroarea, ci pentru a o confrunta direct.
Concluzie
Literatura devine, astfel, un instrument esențial de rezistență și revendicare a identității în fața ororilor războiului, demonstrând că, în ciuda suferinței, există loc pentru creație și speranță.
