Acuzații serioase: Datoriile finale ale lui Bolojan se ridică la 10 miliarde de euro

Moderator NC
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Acuzații de datorii masive ale Guvernului Bolojan

Senatorul Clement Sava, prim-vicepreședintele Partidului PACE Întâi România, a prezentat în această seară la Realitatea TV cifrele datoriilor pe care Guvernul Bolojan le-a lăsat moștenire noului Guvern: 50 de miliarde de lei, adică 10 miliarde de euro.

Senatorul Clement Sava a explicat și din ce este formată această datorie. Astfel, 5 miliarde de lei ar fi doar suma datorată de stat pentru concedii medicale neachitate, la care se adaugă facturi neachitate și facturi emise pe programul Anghel Saligny în valoare de 4,8 miliarde de lei. Urmează facturile pentru furnizorii de energie de 2 miliarde de lei, apoi rambursare de TVA rămasă neachitată de 5,4 miliarde de lei. La aceste sume se adaugă celebrele datorii ale statului către magistrați, de 5 miliarde de lei și plata restantă către Pfizer de 3,2 miliarde de lei. O mare datorie, arată Clement Sava, a rămas din facturile neachitate pe PNRR și SAFE, unde suma restantă este de 16 miliarde, plus necesarul cheltuielilor de funcționare pentru ministere și alte instituții până la sfârșitul anului în curs, unde se adună alte 10 miliarde de lei.

Senatorul Clement Sava arată că această sumă cu care Ilie Bolojan a lăsat Guvernul dator ar putea depăși 50 de miliarde de lei (circa 2,5% din PIB) pe măsură ce se descoperă alte datorii ascunse. Concluzia senatorului este că deficitul real la 9 luni nu mai este de 3,9% din PIB, ci de 6,3% din PIB, ceea ce înseamnă că depășește deficitul de anul trecut raportat la o perioadă de 9 luni.

Senatorul Sava a atras atenția că din aceste datorii restante există o urgență de plată de minim 30 de miliarde de lei și că o urgență este plata facturilor neachitate către firme pentru că altfel acestea vor da faliment și vor lăsa oamenii pe drumuri.

Senatorul Clement Sava i-a solicitat ministrului Finanțelor Alexandru Nazare să aibă curajul de a prezenta cifrele reale ale datoriilor și situația adevărată a finanțelor României fără de care nu se poate pleca corect la drum.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *