Accident de muncă grav în Siret
Un grav accident de muncă a avut loc marţi dimineaţa, în oraşul Siret, două persoane care lucrau la un decantor de ape uzate fiind găsite inconştiente, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu.
Potrivit acestuia, cele două persoane efectuau lucrări de întreţinere la decantorul de ape uzate. „În urma primelor verificări s-a constatat că este vorba despre două persoane inconştiente care efectuau lucrări de mentenanţă la un decantor de apa uzată din oraşul Siret. A fost extrasă o persoană căreia i se aplică manevre de resuscitare”, a precizat Epureanu. Salvatorii lucrează şi la extragerea celei de-a doua persoane.