Accident dramatic: microbuz cu 18 pasageri răsturnat într-o curbă, o victimă prinsă între fiare

Moderator NC
1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Accident grav în Iași

Un microbuz în care se aflau 18 persoane s-a răsturnat, duminică seara, într-o curbă din localitatea Ţigănaşi, judeţul Iaşi, o persoană fiind încarcerată în urma accidentului.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi a fost informat despre incident şi a mobilizat mai multe echipaje de pompieri şi ambulanţă. La locul evenimentului au fost mobilizate forţe din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 de Pompieri Iaşi, cu două autospeciale de stingere, două autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, două echipaje de prim ajutor calificat şi o autospecială de intervenţie la descarcerare, cu 23 de cadre militare.

De asemenea, la locul accidentului se deplasează trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, dintre care unul cu medic. Intervenţia este în desfăşurare.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *