Acțiune de amploare a poliției în București și alte 6 județe, cu 52 de percheziții în cadrul unei anchete pentru evaziune fiscală

Moderator NC
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Acțiune de amploare a poliției în București și alte județe

Poliția Română a desfășurat, miercuri, 19 august, o acțiune extinsă care a implicat peste 50 de percheziții în București și în șase județe: Mehedinți, Gorj, Dolj, Timiș, Cluj și Bihor, într-un dosar de evaziune fiscală.

În cadrul acestei operațiuni, au fost puse în executare 52 de mandate de percheziție domiciliară, vizând atât sediile unor societăți comerciale, cât și domiciliile unor persoane fizice implicate în activitatea infracțională. „În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente financiar-contabile și alte mijloace de probă, în vederea documentării activității infracționale și stabilirii prejudiciului cauzat bugetului de stat”, precizează sursa citată.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin, Poliției orașului Baia de Aramă, Poliției municipiului Orșova, Poliției orașului Strehaia, Poliției orașului Vânju Mare, Biroului pentru Protecția Animalelor, Biroului Control Intern, toate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, inspectoratelor de poliție județene Dolj, Gorj, Bihor, Timiș, Cluj, Brigăzii de Investigare a Criminalității Economico-Financiare București și polițiștilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *