Alertă în Marea Neagră
Ministerul Apărării Naționale a fost solicitat să intervină, vineri, 21 august, după ce un obiect plutitor, posibil fragment al unei drone aeriene, a fost semnalat în Marea Neagră, în apropierea Portului Midia, județul Constanța.
O echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române a fost trimisă pentru identificarea și evaluarea obiectului. Un posibil fragment de dronă aeriană a fost observat vineri în Marea Neagră, la aproximativ 25 de metri de digul de sud al Portului Midia, potrivit unei informări transmise de Ministerul Apărării Naționale.
Prezența obiectului plutitor a fost semnalată printr-un apel la numărul unic de urgență 112, iar MApN a fost solicitat să intervină pentru verificarea acestuia. Scafandrii de luptă EOD, trimiși să verifice obiectul.
Deocamdată, autoritățile nu au confirmat că obiectul este într-adevăr un fragment de dronă, aceasta fiind una dintre ipotezele verificate de militari. „Vom reveni cu informații, în funcție de evoluția situației”, a precizat MApN.
Incidentul survine în contextul în care autoritățile române au intervenit cu o zi înainte în Marea Neagră, în apropierea platformei Neptun Deep, unde o dronă marină a fost lovită de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române.