Alertă pentru români: combustibil contaminat în Italia
Tot mai mulți șoferi din Italia rămân cu mașinile în pană după ce au alimentat, iar mecanicii pun multe dintre defecțiuni pe seama carburantului contaminat, adesea amestecat cu apă, care poate distruge pompa și injectoarele, informează Mediafax.
În ultimele două săptămâni din iulie, cinci șoferi din provinciile Belluno și Treviso au raportat probleme după alimentare, iar primele verificări au arătat motorină contaminată, potrivit BusinessOnline.
Reparațiile au costat mii de euro, iar unele familii au renunțat la concediu. Asociația pentru protecția consumatorilor Adiconsum a primit, în doar câteva zile, peste 20 de sesizări din provinciile Treviso, Belluno, Veneția și Udine. Una dintre mașini a rămas blocată chiar în mijlocul unui tunel, la Segusino. Probleme similare au fost semnalate și în Campania, la Roma și în alte zone.
„În 50 de ani de meserie nu am văzut niciodată mașini cu benzină amestecată cu apă, cel puțin până în ultimele șase luni”, a declarat pentru agenția Adnkronos Giancarlo Lanza, proprietarul unui service din Roma.
Apa contaminată afectează motorul prin reducerea ungerea pieselor din sistemul de injecție, ceea ce duce la funcționarea neregulată a motorului. În special, motoarele diesel moderne, care funcționează la presiuni ridicate și au injectoare cu canale mici, sunt vulnerabile. Filtrele pot reține doar o parte din impurități, iar în cazurile grave, pompa de înaltă presiune se deteriorează și eliberează particule metalice în sistem.
Contaminarea carburantului poate fi o fraudă, dar și rezultatul unei cisterne prost întreținute. Când autocisterna umple rezervorul subteran al benzinăriei, depunerile de pe fund se pot ridica și pot ajunge în rezervorul mașinii. Adiconsum a cerut să nu fie acuzați automat benzinarii, pentru că problema ar putea apărea mai devreme, în depozite sau în transport.
Problemele pot apărea la câțiva kilometri după alimentare, cu simptome precum rateuri la accelerare, răspuns lent la pedală, pierdere de putere, dificultăți la pornire, vibrații și zgomote ciudate. În cazuri severe, motorul se poate opri în mers. Aceste semne pot avea și alte cauze, dar, dacă apar imediat după alimentare, spune-i mecanicului.
Dacă suspectezi contaminarea carburantului, oprește-te într-un loc sigur, închide motorul și cheamă asistența rutieră. Nu porni din nou motorul și nu încerca să continui drumul, deoarece aceasta va duce contaminantul mai departe în sistem. Intervenția rapidă poate limita daunele, costurile pentru curățarea rezervorului și verificarea filtrului fiind estimate între 200–300 de euro, dar, dacă pompa sau injectoarele sunt afectate, costurile pot urca la 3.000–4.500 de euro.
Este recomandat să notezi adresa benzinăriei, ora alimentării, tipul și cantitatea de carburant, păstrând bonul. Cere un diagnostic scris de la service-ul auto care a evaluat mașina și păstrează o probă din carburantul extras. Cu aceste documente, poți trimite o cerere formală benzinăriei. O asociație de protecție a consumatorilor te poate ajuta, iar suspiciunile de fraudă pot fi semnalate Gărzii Financiare.
Verifică și asigurarea: RCA nu acoperă defecțiunile propriei mașini, dar unele asigurări suplimentare pot include astfel de situații.