Alerte în aer: Zborul din Dubai spre Londra a fost deviat de urgență către Germania
O alertă de urgență generală a fost trimisă dintr-un avion care zbura între Dubai și Londra. Avionul a fost imediat direcționat către un aeroport din Germania. Ulterior, oficialii companiei aeriene au anunțat că este vorba despre o urgență medicală.
Incidentul s-a produs joi în timpul unui zbor Emirates de la Dubai la Londra, potrivit The Standard. Căpitanul avionului a declarat o urgență în timpul zborului și avionul a fost redirecționat către Frankfurt, scrie Mediafax.
Avionul a transmis codul pentru o urgență generală. Conform primelor informații, zborul Emirates EK31, care a decolat de pe Aeroportul Internațional Dubai (DXB) joi, la ora locală 11:25, a transmis codul „squawk” 7700. Acesta este codul pentru o urgență generală. Aeronava și-a schimbat ruta, renunțând la destinația inițială, Londra Heathrow, în favoarea Aeroportului din Frankfurt.
Compania aeriană a anunțat ulterior că măsura a fost luată din cauza unei urgențe medicale care viza un pasager aflat la bord. „Emirates confirmă că zborul EK31 de la Dubai la Londra Heathrow a fost redirecționat către Frankfurt pe 1 octombrie, din cauza unei urgențe medicale care a implicat un pasager de la bord. Echipajul nostru de cabină a acordat asistență în timpul zborului, iar la sosire a fost organizat suport medical. Aeronava a aterizat în siguranță la Frankfurt, unde pasagerul a debarcat pentru a primi îngrijiri medicale suplimentare”, a transmis un purtător de cuvânt.
Probabil, avionul își va relua călătoria către Londra Heathrow joi seara. „Ne cerem scuze clienților pentru întârziere. Sănătatea și siguranța pasagerilor și a echipajului nostru reprezintă întotdeauna prioritatea noastră absolută”, a precizat purtătorul de cuvânt.
O imagine a traiectoriei de zbor, distribuită de site-ul de monitorizare a zborurilor Flightradar24, a arătat cum aeronava și-a schimbat rapid cursul în timp ce se îndrepta spre Frankfurt.