Amenințări cu moartea pentru antrenorul Tonda Eckert
Antrenorul german Tonda Eckert a declarat că a primit amenințări cu moartea după ce a fost implicat în scandalul de spionaj în timpul mandatului său la echipa engleză de divizia secundă Southampton, relatează DPA.
„Lucrurile nu pot continua fără implicarea poliției. Nu vreau să intru în detalii, dar este suficient să spun faptul că am fost sfătuit să nu mai conduc eu mașina ci să stau pe bancheta din spate. Acest lucru a fost foarte dificil”, a declarat el pentru revista Kicker într-un interviu.
Eckert a adăugat că întreg scandalul i-a cauzat nopți nedormite. „Deasupra oricăror lucruri, a existat un șuvoi constant de gânduri. Ca antrenor principal, sunt responsabil pentru decizia pe care o regretăm cu toții”, a spus acesta.
Southampton a fost eliminată din play-off-ul ligii secunde engleze (Championship), în luna mai, în urma scandalului de spionaj și a fost depunctată cu patru puncte pentru sezonul care urmează să înceapă. Clubul a recunoscut că a spionat sesiunea de antrenament a echipei adverse Middlesbrough în luna mai, după ce făcuse același lucru în timpul sezonului cu alte două formații, Ipswich și Oxford.
Eckert a emis o declarație la 2 iunie recunoscându-și responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat. „Consecințele ar fi putut să fie chiar mai dure pentru club și pentru echipă. Apoi a avut loc această reacție violentă în spațiul public de o asemenea intensitate încât nimic nu te pregătește pentru acest lucru”, a spus antrenorul german.
Eckert și-a instruit stafful său să observe sesiunile de pregătire ale echipelor adverse. Totuși, reglementările ligii engleze interzic aceste practici. „Eu nu am știut despre acest lucru, dar eu sunt cel care a autorizat aceste demersuri, deci întreaga responsabilitate îmi aparține. În special în Anglia, rolul antrenorului implică o gamă extinsă de responsabilități. Decizia a fost greșită și a avut consecințe uriașe pentru jucători, fani și club”, a declarat Eckert.
Tonda Eckert a fost pus sub acuzare de către Federația engleză de fotbal (FA) și ar putea să fie suspendat suplimentar față de pedepsele impuse de club.