Recrutarea elevilor ca informatori de către Securitate
Documentele publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) arată că în ultimii ani ai regimului comunist, Securitatea urmărea îndeaproape mediul școlar și recruta surse informative inclusiv din rândul elevilor, cu sprijinul unor profesori, însă fără știrea părinților.
Contactarea și recrutarea copiilor nu putea fi făcută fără știrea și sprijinul unor cadre didactice. CNSAS subliniază că recrutarea și contactarea inițială a copiilor de către Securitate nu se putea realiza fără implicarea unor cadre didactice, precum directorul școlii sau dirigintele clasei.
„Dacă unii dintre profesori erau implicați în contactarea copiilor de către Securitate, această acțiune se petrecea fără acordul și cunoștința părinților. Mai mult, în angajamentul pe care erau puși să îl semneze, copiii trebuiau să declare că nu vor discuta cu absolut nimeni despre relația lor cu poliția politică și despre informațiile pe care le vor furniza Securității”, precizează CNSAS.
Documente din ianuarie 1989, întocmite de Inspectoratul Județean Vrancea al Ministerului de Interne, detaliază planul Securității pentru „învățământ-tineret”, având ca obiectiv „apărarea tineretului de influențele nocive ale cercurilor reacționare din străinătate” și „cunoașterea și prevenirea oricăror acțiuni ostile” care puteau fi întreprinse de tineri sau cadre didactice.
Rețeaua școlară din județ era „asigurată cu 9 informatori, 270 persoane de sprijin, din care 64 cadre didactice, 7 rezidenți, 25 surse cu aprobat (cadre didactice) și 11 gazde”. Planul prevedea și supravegherea unor categorii largi de elevi și profesori.
Supravegherea nu se limita la activitatea din școli. Potrivit documentelor publicate de CNSAS, internatele școlare urmau să fie verificate lunar pentru identificarea unor presupuse „stări de spirit negative”. În cazul taberelor școlare, Securitatea prevedea verificări directe pentru fiecare serie și folosirea unor „mijloace T.O.”.
Un alt punct al planului viza identificarea persoanelor care dețineau aparate video și difuzau contra cost filme sau alte programe considerate „necorespunzătoare, îndeosebi, pentru tineret”. Securitatea urmărea, de asemenea, elevii și profesorii care călătoreau în străinătate. Documentul prevedea ca fiecare persoană să fie „pregătită informativ la plecare” și să poarte discuții la revenire, în scopul obținerii de informații „cu valoare operativă”.
Un alt document, datat 30 octombrie 1989, este un „Plan de recrutare pentru încadrarea informativă a mediilor frecventate de tineretul neorganizat din Focșani”. Securitatea urmărea recrutarea unor „persoane de sprijin” din locuri frecventate de tineri, precum cofetării, discoteci, formații de teatru sau grupuri care organizau programe video la domiciliu.
În cazul formațiilor de teatru ale liceelor „Al. I. Cuza”, „Unirea” și Liceului Industrial nr. 1 din Focșani, documentul prevedea recrutarea unor surse chiar din rândul elevilor. Deși documentele prezentate de CNSAS sunt din județul Vrancea, instituția precizează că toate aceste lucruri se petreceau sistematic în întreaga Românie Socialistă.
„Mecanismul funcționa orb și absurd, și avea menirea să apere cu orice preț privilegiile unei oligarhii politice. Niciun preț nu era prea mare, nici măcar cel al inocenței copiilor patriei”, transmite CNSAS.
