Australia își exprimă revolta față de decizia Israelului de a închide ancheta privind decesul lucrătorilor umanitari din Gaza

3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Indignare în Australia față de decizia Israelului

Ministrul australian de externe, Penny Wong, a declarat joi că este „indignată” de decizia Israelului de a închide ancheta penală privind moartea lucrătoarei umanitare australiene Zomi Frankcom şi a unor colegi ai săi în Gaza.

Zomi Frankcom s-a numărat printre cei şapte angajaţi ai World Central Kitchen ucişi în aprilie 2024, când convoiul lor umanitar a fost lovit de un atac aerian israelian.

Moartea lor a stârnit indignare la nivel mondial şi o nouă mobilizare pentru siguranţa lucrătorilor umanitari în Gaza. Wong l-a convocat pe ambasadorul Israelului în Australia, Hillel Newman, şi a declarat că „i-a cerut ambasadorului australian în Israel să transmită poziţia noastră direct Israelului în timp ce guvernul australian analizează următorii paşi”.

„Guvernul australian a aflat despre decizia Israelului aseară târziu, cu doar câteva momente înainte de a fi anunţată, de Ziua Mondială a Ajutorului Umanitar, ceea ce este deosebit de insultător pentru familia lui Zomi, lucrătorii umanitari şi toţi australienii”, a adăugat ea.

„Zomi a reprezentat ce e mai bun din Australia. Curajul ei merită sărbătorit. Familia ei merită dreptate”, a spus Wong, adăugând că „această decizie este departe de obligaţia de a da socoteală, pe care o aşteptăm”.

După întâlnirea cu ambasadorul israelian în Australia, ministrul a recunoscut că relaţiile dintre cele două ţări trec printr-o „perioadă dificilă”.

„Avem o lucrătoare umanitară care a fost ucisă, nu într-un singur atac, ci în contextul a trei atacuri asupra unui convoi umanitar”, a subliniat ea în faţa reporterilor la Canberra.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a recunoscut anterior că armata israeliană i-a ucis pe voluntari „din greşeală”. Cu toate acestea, armata israeliană a anunţat miercuri că nu va fi deschisă nicio anchetă penală cu privire la moartea lor.

În urma întâlnirii sale cu Wong, Hillel Newman a insistat în faţa presei la Canberra că „Israelul nu avea nicio intenţie de a ataca sau de a face rău în vreun fel lucrătorilor umanitari care se aflau în convoi” şi a spus că a transmis familiei lui Zomi Frankcom „profunda sa tristeţe şi durere”.

„Decizia este că nu există nicio responsabilitate penală. Trebuie să respectăm această concluzie”, a declarat el.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *