Introducerea gazului metan în transportul public românesc
În România anilor 1980, autobuzele și alte vehicule de transport au început să funcționeze pe gaz natural comprimat (GNC), o alternativă la benzina și motorina raționalizate. Proiectul a fost aprobat de Nicolae Ceaușescu după ce a văzut un prototip prezentat la Târgul Internațional București din 1982.
Implementarea proiectului
Pentru a implementa acest sistem, au fost dezvoltate instalații de gaz metan la Târgu-Mureș. Primul autobuz modificat pentru a funcționa cu gaz a fost un TV 20, produs din 1969, având o capacitate de 90+2 pasageri.
Modele de autobuze și vehicule adaptate
Ulterior, au fost echipate cu butelii de gaz și alte modele, inclusiv Roman 112, Ikarus 280 și DAC 112 UDM. Aceste autobuze aveau diverse specificații tehnice, dar toate erau dotate cu butelii de gaz, ce le conferă un aspect inedit.
Riscurile asociate cu autobuzele pe gaz
Deși proiectul era inovator, instalațiile erau rudimentare, iar buteliile de gaz, aflate sub o presiune de 6-7 atmosfere, prezentau un risc semnificativ de explozie, mai ales în zilele fierbinți de vară. De asemenea, modificarea centrului de greutate al vehiculelor le făcea susceptibile la răsturnare.
Percepția internațională asupra autobuzelor românești
Imaginile acestor autobuze, dotate cu butelii mari pe cupolă, au generat confuzii în rândul americanilor, care au crezut că sunt lansatoare mobile de rachete sau vehicule blindate speciale. Această interpretare a reflectat temerile și neînțelegerile din timpul Războiului Rece.
Concluzie
Proiectul autobuzelor pe gaz din România anilor ’80 a fost un exemplu de inovație tehnologică, dar și de riscuri semnificative, atât pentru utilizatori, cât și pentru percepția externă asupra țării în contextul geopolitic al vremii.
