Avertisment global: Economia americană arată semne de epuizare, iar deficitul se amplifică semnificativ

Moderator NC
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Deficitul comercial al Statelor Unite s-a majorat puternic în august

Deficitul comercial al Statelor Unite s-a majorat puternic în august, ajungând la 105,6 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel din martie 2025, pe fondul creșterii importurilor de bunuri asociate investițiilor în inteligență artificială și al efectelor politicii tarifare, potrivit datelor publicate marți de Departamentul Comerțului, relatează CNBC.

Importurile au crescut cu 4,3% față de luna precedentă, determinând o majorare de 13,7% a deficitului comercial comparativ cu iulie. Rezultatul a depășit estimările economiștilor consultați de Dow Jones, care anticipau un deficit de 102 miliarde de dolari. Nivelul din august este cel mai ridicat de după deficitul record înregistrat în martie 2025, chiar înainte ca președintele Donald Trump să anunțe, în cadrul așa-numitei ”Zile a Eliberării”, introducerea tarifelor vamale reciproce împotriva partenerilor comerciali ai SUA.

Deși deficitul lunar s-a majorat, indicatorul cumulat menționat în raport, de 138,2 miliarde de dolari, era cu aproape 20% mai redus decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. ”Creșterea prețurilor amplifică variațiile, dar, chiar și așa, comerțul net va avea probabil o contribuție negativă la creșterea PIB în trimestrul al treilea”, a declarat Oren Klachkin, economist financiar la Nationwide. ”Considerăm că aceasta este o dovadă a cererii interne puternice, nu a slăbiciunii economice.”

În calculul produsului intern brut, importurile au în general o contribuție negativă, însă efectul poate fi compensat de creșterea consumului și a altor componente ale cererii interne. După publicarea datelor, Goldman Sachs și-a redus estimarea privind creșterea economiei americane în trimestrul al treilea cu 0,3 puncte procentuale, la 3,1%. Indicatorul GDPNow al Rezervei Federale din Atlanta a fost, de asemenea, revizuit în scădere, de la 3,8% la 3,7%, reflectând impactul noilor date comerciale asupra perspectivelor economice ale SUA.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *