Băsescu: Fiecare avea secrete în scandalul azilelor. „Căminele nu erau autorizate”

Moderator NEWSCOM
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Declarațiile lui Traian Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu susține că autoritățile cunoșteau situația căminelor implicate în scandalul azilelor din Bihor, care funcționau fără autorizație, și afirmă că „toată lumea avea ceva de ascuns”.

Într-o intervenție România TV, Băsescu a declarat că responsabilitatea aparține atât administratorului căminelor, cât și instituțiilor statului care știau că acestea funcționează în afara cadrului legal. El a descris situația ca o „ticăloșie în tandem” între stat și proprietar, care nu a dorit să obțină certificarea necesară pentru a evita condițiile legale impuse unui astfel de așezământ.

Băsescu a susținut că este clar că autoritățile știau că respectivele centre nu erau autorizate. „Spitalele îi trimiteau oameni, Consiliul Local îi trimitea oameni adunați de pe stradă. Deci autoritățile știau”, a spus acesta, adăugând că nu poate aprecia dacă au existat și fraude privind fondurile publice.

Fostul președinte a criticat și reacțiile unor foști membri ai Guvernului după izbucnirea scandalului. Referindu-se la ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, care ar fi vrut ca procurorii să anunțe instituțiile înaintea descinderilor, Băsescu a replicat: „Cum să anunțe procurorul? Investigația este secretă. Nu se poate să vină să spună că mergem să facem un control. S-au repezit degeaba ca niște oameni care nici măcar nu înțeleg cum funcționează statul”, a declarat el.

În opinia sa, faptul că acele cămine funcționau fără autorizație demonstrează că existau nereguli cunoscute de mai multe instituții. „Există o certitudine. Acele cămine nu erau autorizate. Deci clar că toată lumea avea de ascuns ceva”, a conchis Traian Băsescu.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *