Sprijin pentru cultivarea trandafirilor în Bulgaria
Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și a solicitat continuarea ajutoarelor naționale tranzitorii și după anul 2027, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, a anunțat marți Ministerul Agriculturii și Alimentației de la Sofia.
Ministrul bulgar al Agriculturii, Plamen Abrovski, a ridicat aceste subiecte în cadrul unei reuniuni a miniștrilor europeni ai agriculturii și pescuitului, care a avut loc la Luxemburg, unde statele membre au convenit asupra unui mandat de negociere pentru discuțiile cu Parlamentul European privind Politica Agricolă Comună după anul 2027.
Abrovski a invocat reducerea suprafețelor cultivate cu trandafiri, prețurile scăzute de achiziție, costurile ridicate de producție și deficitul de forță de muncă drept motive pentru a susține această cultură, care este emblematică pentru Bulgaria. De asemenea, oficialul bulgar a pledat pentru prelungirea ajutoarelor naționale tranzitorii și după 2027, în ideea evitării unei reduceri drastice a sprijinului acordat sectoarelor agricole vulnerabile.
Totodată, Bulgaria a solicitat o mai mare echitate în ceea ce privește plățile din cadrul PAC între statele membre, o flexibilitate sporită în reducerea plăților directe către marii beneficiari, precum și menținerea posibilității de a deduce costurile cu forța de muncă înainte de aplicarea reducerilor și a plafoanelor de plată. Abrovski a atras atenția asupra necesității unei finanțări stabile pentru dezvoltarea rurală, inclusiv sprijin pentru inițiativa LEADER și pentru măsuri axate pe cunoaștere și inovare, precum și a unor măsuri tranzitorii care să asigure continuitatea sprijinului pentru fermieri.
Producția de flori de trandafiri în Bulgaria a crescut cu 31% în 2026 față de anul precedent, a precizat Abrovski în cadrul unei reuniuni a Consiliului Consultativ pentru trandafirul oleaginos din Bulgaria, desfășurată în luna septembrie.