Restricții pentru vehiculele grele din cauza căldurii intense
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că, marți, între orele 12:00 și 20:00, autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu vor putea circula pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș.
Măsura a fost instituită în urma avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie privind temperaturile extreme și disconfortul termic accentuat. CNAIR subliniază că restricțiile sunt aplicate ca urmare a avertizărilor de caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat, respectiv temperaturi extreme.
CNAIR explică faptul că restricțiile au rolul de a preveni degradarea carosabilului în condiții de temperaturi foarte ridicate. „Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă”, transmite CNAIR.
Restricțiile nu se aplică tuturor vehiculelor de mare tonaj. Potrivit CNAIR, vor fi exceptate utilajele proprii ale companiei, precum și utilajele firmelor care desfășoară activități necesare derulării contractelor pentru construcția, modernizarea și întreținerea infrastructurii rutiere naționale, inclusiv pe drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi.