CCR amână decizia privind OUG-ul controversat apărut după căderea Guvernului Bolojan

Moderator NC
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Amânarea deciziei CCR privind OUG-ul Guvernului Bolojan

Judecătorii CCR au amânat din nou, miercuri, soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlament și Guvernul Ilie Bolojan iscat după ce o Ordonanță de Urgență a fost publicată în Monitorul Oficial după demiterea guvernului care rămăsese cu puteri limitate.

CCR a amânat pentru 22 octombrie pronunțarea unei decizii privind cererea formulată de președintele Camerei Deputaților, liderul PSD Sorin Grindeanu și a constatat că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern. Controversa a apărut din două motive: Ordonanța de Urgență a fost publicată în Monitorul Oficial la trei zile după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan fusese demis prin moțiune de cenzură și funcționa ca Guvern interimar. Potrivit legii, un Guvern demis de Parlament nu are voie să adopte Ordonanțe de Urgență. În actul apărut în MOf apare că OUG a fost adoptată pe 4 mai, înainte ca Guvernul să fie demis.

În Ordonanţa de urgenţă destinată inițial înzestrării militare prin programul SAFE au fost introduse 12 articole fără legătură cu programul SAFE, precum articole legate de industria vinului, compensări în energie, rambursări de TVA și proiecte de gaze.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Sorin Grindeanu, a solicitat CCR să constate că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 a fost adoptată şi transmisă în vederea publicării cu depăşirea competenţelor constituţionale ale Guvernului demis prin moţiune de cenzură. Ordonanța de Urgență a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 8 mai 2026, la trei zile după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan fusese demis prin moțiune de cenzură și funcționa ca Guvern interimar. Potrivit legii, un Guvern demis de Parlament nu are voie să adopte Ordonanțe de Urgență. În actul apărut în MOf apare că OUG a fost adoptată pe 4 mai, înainte ca Guvernul să fie demis.

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din 4 mai a intrat un proiect de Ordonanță care conținea doar două articole, strict referitoare la SAFE, forma inițială fiind avizată de Consiliul Legislativ. Potrivit legii, avizul CL este consultativ, dar este obligatoriu să existe la momentul publicării actului în Monitorul Oficial. Complicațiile au apărut pentru că în ședința din 4 mai, Guvernul a introdus în OUG alte 12 articole, între care facilități acordate unor agenți economici, astfel că a fost nevoie ca Guvernul să ceară un nou aviz de la Consiliul Legislativ. Avizul Consiliului Legislativ pe forma extinsă adoptată de Guvern în ședința din 4 mai, care conținea 12 noi articole, a venit în data de 5 mai, după ce Guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *