Cluj–Oradea, arteră vibrantă: Cosma confirmă avansul lucrărilor, pariul pe jaloanele PNRR rămâne solid

3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Progresul lucrărilor pe magistrala feroviară Cluj – Oradea

Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, spune că progresul din teren pe toate cele patru loturi de pe magistrala feroviară Cluj – Oradea – Episcopia Bihor, cel mai important proiect feroviar aflat, în prezent, în execuție se vede de la o săptămână la alta, gradul cel mai ridicat de montare a șinei fiind de 80% pe lotul 2 Aghireș – Poieni.

Obiectivul este redeschiderea circulației pe primele sectoare modernizate dintre Cluj și Oradea începând cu anul 2027, urmând ca în 2028 proiectul să fie livrat integral. Oficialul de la Transporturi afirmă că este optimist cu privire la faptul că până la 31 august vor fi atinse toate jaloanele europene asumate prin PNRR, ceea ce înseamnă aproximativ 2 miliarde de euro atrași pentru România.

Pe magistrala feroviară Cluj – Oradea se montează șina pe toate cele patru loturi, stadiul de execuție variind între 30% și 80%. „Pe toate cele patru loturi ale celui mai important proiect feroviar aflat astăzi în execuție în România se lucrează la foc continuu pentru atingerea jaloanelor asumate prin PNRR. Mobilizarea este foarte bună, iar progresul din teren se vede de la o săptămână la alta. Stadiul montării șinei a ajuns deja la: peste 70% pe lotul 1 Cluj-Napoca – Aghireș; 80% pe lotul 2 Aghireș – Poieni; 30% pe lotul 3 Poieni – Aleșd; 65% pe lotul 4 Aleșd – Frontieră”, arată Horațiu Cosma, într-o postare pe Facebook.

În fiecare zi sunt puse în operă sute de tone de piatră spartă, se montează peste 2 kilometri de traverse și șină, iar lucrările avansează într-un ritm susținut și la electrificare, la ultimele poduri aflate încă în execuție, precum și la stațiile și punctele de oprire de pe întregul traseu, precizează oficialul de la Transporturi.

„Suntem foarte optimiști că până la 31 august vom atinge toate jaloanele europene asumate prin PNRR. Asta înseamnă aproximativ 2 miliarde de euro atrași pentru România și încă o dovadă că se poate face performanță și pe calea ferată românească atunci când există muncă, profesionalism și colaborare între toți cei implicați”, spune Cosma.

Acesta precizează că după data 31 august, urmează alte lucrări importante. „Vom continua să ținem ștacheta sus și după îndeplinirea jaloanelor PNRR, pentru că obiectivul nostru rămâne redeschiderea circulației pe primele sectoare modernizate dintre Cluj și Oradea începând cu anul 2027. Iar în 2028 trebuie să livrăm integral acest proiect major pentru România: o magistrală modernă, electrificată, sigură și rapidă, care va reconecta Transilvania la standardele europene de transport feroviar. România poate. Calea ferată poate. Și demonstrează asta, zi de zi, pe șantierele dintre Cluj și Episcopia Bihor”, declară oficialul de la Transporturi.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *