Columbia deschide porțile ambasadei sale în Ierusalim

Moderator NC
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Inaugurarea Ambasadei Columbiene la Ierusalim

Columbia şi-a inaugurat miercuri ambasada la Ierusalim, alăturându-se grupului restrâns de ţări cu reprezentare diplomatică pe lângă autorităţile israeliene în acest oraş al cărui statut de capitală a Israelului nu este recunoscut de comunitatea internaţională.

„Este o dată importantă pentru statul Israel. Este de asemenea o dată importantă pentru oraşul Ierusalim”, a declarat ministrul de externe israelian, Gideon Saar, semnând în cartea de onoare a ambasadei în prezenţa omologului său columbian, Omar Bula.

Ceremonia a inclus tradiţionala tăiere a panglicii şi dezvelirea unei plăci oficiale. Primarul Ierusalimului, Moshe Lion, şi ambasadoarea columbiană, Tania Gilinski, au fost prezenţi la eveniment. Relocarea acestei ambasade la Ierusalim a fost decisă de preşedintele conservator columbian Abelardo de la Espriella, un aliat al preşedintelui Donald Trump, care a relocat la rândul său ambasada SUA în acest oraş în 2018.

Aproape toate ţările care menţin o prezenţă diplomatică formală pe lângă autorităţile israeliene au ambasadele la Tel Aviv, în condiţiile în care Ierusalimul nu este recunoscut de comunitatea internaţională drept capitală a Israelului. Doar Statele Unite, Guatemala, Honduras, Kosovo, Papua Noua Guinee, Paraguay, Fiji, Nauru şi Somaliland au ambasade la Ierusalim. Săptămâna trecută, Saar a declarat că Republica Democrată Congo îşi va muta în curând ambasada la Ierusalim.

Statutul Ierusalimului este una dintre cele mai controversate chestiuni ale conflictului israeliano-palestinian, remarcă AFP. Israelul a anexat Ierusalimul de Est după ocuparea Cisiordaniei în timpul războiului arabo-israelian din 1967, însă această anexare nu este recunoscută de ONU.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *