Activitate neobișnuită în Marea Neagră
Contraamiralul de flotilă Constantin Ciorobea intervine după ce două nave au fost lovite de drone în apropierea coastelor Bulgariei. Acesta spune că acțiunile sunt o încălcare gravă a traficului naval și vorbește despre măsuri care trebuie luate urgent.
Pe 13 octombrie, o navă comercială, AZOV CONCORD, care naviga din România către Turcia, s-a scufundat în urma unui atac cu dronă. Echipajul a reușit să abandoneze vasul și să se refugieze pe plute de salvare, fiind recuperați de o altă navă civilă. Nava, cu pavilionul statului Saint Kitts și Nevis, a plecat din portul Brăila pe 10 octombrie, având ca destinație portul Izmir din Turcia.
Un alt cargou, CHELSEA 3, sub pavilion maltez, a fost avariat de asemenea în urma unui atac cu dronă, la aproximativ 15 mile marine de Biala, Bulgaria. Toți cei 15 membri ai echipajului au fost evacuați fără a fi raportate victime.
Ciorobea a declarat: „Din păcate vedem extinderea acțiunilor acestora de luptă pe toată suprafața Mării Negre, mai multe pe coasta dinspre Turcia, Bulgaria, România. Cine are interes? Federația rusă. Vedem și din loviturile de săptămânile trecute. Una dintre nave avea cereale din Ucraina. Acum văd o mișcare chiar ciudată. O navă plecată din Turcia spre Republica Moldova, dar pavilion maltez. Deci este o ingerință a Federației Ruse, dacă se dovedește că Federația Rusă a lovit nava, în traficul internațional și în libertatea de navigație. Deci o încălcare foarte gravă a dreptului maritim internațional. Pentru că nava sub pavilion maltez nu are nicio treabă cu războiul. Trebuie identificat cui aparțin dronele. Cine le-a lansat. Trebuie un sistem de supraveghere NATO să fie întărit, din aer, dacă se poate și pe mare. Trebuie discutat la consiliul de securitate al ONU. Dacă atacatorul nu se identifică, trebuie cerut sprijinul pentru identificarea atacatorului. Dacă nu sunt probe evidente, va fi greu pentru că Federația Rusă va nega.”
Acest incident survine într-un context mai larg de escaladare a tensiunilor în Marea Neagră, unde anterior, pe 6 octombrie, alte două nave au fost atacate cu drone. Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, a convocat Consiliul Consultativ pentru Securitate Națională în urma acestor evenimente, subliniind gravitatea situației.