Creșterile tarifelor energetice anunțate de Cristian Bușoi
Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a anunțat, la Antena 3 CNN că prețul energiei va crește nesemnificativ, în cazul în care centrala de la Cernavodă va fi închisă doar două săptămâni. Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost oprită controlat, astăzi, în jurul orei 11.00.
Cristian Bușoi spune că nu se poate vorbi despre un blackout. „Pericol de blackout nu există. Sunt mecanisme clare. Ne asigurăm diferența din importuri. Azi, mâine, în week-end ne ajută producția din eolian. Mai avem și producția din solar care compensează. Seara ne bazăm pe importuri la prețuri sensibil mai mari. Dacă această închidere este de 10 zile, 2 săptămâni, efectul pe prețurile consumatorilor va fi unul marginal. Foarte puțin va crește prețul. Evident pot să apară alte situații în toamnă la renegocieri, 10 -15 % mai mari. Vedem cât de mare va fi criza. Consumatorii casnici nu vor avea nicio problemă. Au fost apeluri, rugăminți, orice ajută. Dar nu vor fi probleme pentru consumatorii casnici”, a spus Cristian Bușoi.
Oprirea controlată a Unității 2 Centrala nucleară de la Cernavodă, care în ultimele zile a furnizat în Sistemul Energetic Național aproximativ 680 de megawați, a fost deconectată treptat. Procedurile de deconectare au început joi, la ora 7:00, și s-au încheiat în jurul orei 11:00.
Potrivit companiei, oprirea controlată a Unității 2 este realizată cu respectarea procedurilor în astfel de situații, în baza monitorizării stricte a marjelor de siguranţă, a echipamentelor şi a prognozei INHGA pentru următoarele zile. „În funcţie de evoluţia prognozelor privind nivelul Dunării, specialiştii CNE Cernavodă vor decide reconectarea unităţilor nucleare, cu prioritizarea tuturor marjelor de securitate nucleară. Menţinerea în stare oprită sigură a ambelor unităţi nu are impact asupra parametrilor de securitate nucleară, implicit personalului, mediului şi populaţiei”, precizează Nuclearelectrica.