Introducere în caz
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București efectuează cercetări penale împotriva a șase inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită și introducere în mod ilicit de alcool într-un centru de reținere și arestare preventivă.
Doi dintre ei sunt agenți de poliție, respectiv un bărbat în vârstă de 22 de ani, cercetat pentru luare de mită și introducere în mod ilicit de alcool într-un centru de reținere și arestare preventivă și un bărbat în vârstă de 25 de ani, cercetat pentru complicitate la aceleași infracțiuni. Alți doi inculpați sunt persoane care erau private de libertate în cadrul centrului, frați (un bărbat în vârstă de 30 de ani și un bărbat în vârstă de 37 de ani). Acum sunt cercetați și pentru instigare la introducere în mod ilicit de alcool într-un centru de reținere și arestare preventivă și dare de mită. Ceilalți doi inculpați sunt membri de familie ai persoanelor arestate (o femeie în vârstă de 31 de ani și un bărbat în vârstă de 36 de ani), cercetați pentru complicitate la dare de mită și complicitate la introducere în mod ilicit de alcool într-un centru de reținere și arestare preventivă.
Agentul de poliție ducea efectiv alcool deținuților și primea bani la schimb. Ancheta a relevat că, în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă nr. 8 din București, a funcționat un mecanism repetat de introducere ilicită de bunuri interzise la deținere. Persoane private de libertate solicitau introducerea în centru de alcool, iar agentul de poliție în vârstă de 22 de ani îl introducea efectiv, cu sprijinul unui coleg, primind în acest scop sume de bani cuprinse între 300 și 350 de lei.
Tot în schimbul primirii de sume de bani, același agent de poliție punea la dispoziția unuia din bărbații aflați în arest preventiv și un telefon mobil, pentru a comunica cu persoane din exterior, în alte condiții decât cele prevăzute de lege.
Cei care participau la troc erau rude cu deținuții. În ceea ce privește inculpații privați de libertate în același centru, unul dintre aceștia, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a inițiat mecanismul, solicitând în mod repetat introducerea de alcool în centru și remițând sume de bani agentului de poliție, prin intermediari. Fratele său, în vârstă de 37 de ani, de asemenea privat de libertate în același centru, a recurs la un mecanism similar, oferind agentului de poliție sume de bani, în schimbul introducerii de alcool.
Trei dintre acești inculpați au fost reținuți pentru o durată de 24 de ore. Al patrulea, bărbatul în vârstă de 37 de ani, nu a fost reținut, întrucât se afla deja în stare de arest preventiv într-o altă cauză.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a admis propunerea formulată de procurori și a dispus arestarea preventivă a celor patru inculpați pentru o perioadă de 30 de zile. Ceilalți doi inculpați nu se aflau în centru, dar au sprijinit mecanismul din exterior, fiind concubina, în vârstă de 31 de ani, și fratele, în vârstă de 36 de ani, ai bărbatului arestat în vârstă de 30 de ani. Prin intermediul acestora, bărbatul aflat în arest preventiv se asigura că sumele de bani și alcoolul ajungeau la agentul de poliție: îi comunica telefonic concubinei sale ce sumă de bani trebuia remisă și ce cantitate de alcool trebuia pregătită, iar aceasta transmitea mai departe indicațiile fratelui inculpatului, care asigura predarea efectivă către agent.
Față de cei doi inculpați, procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, stabilind în sarcina acestora obligații specifice, inclusiv aceea de a nu părăsi teritoriul României fără încuviințarea prealabilă a procurorilor. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție.