Delicii marine, gastronomie savuroasă și vinuri rafinate, toate într-un singur loc. ADDRESS 44° își deschide porțile în Mamaia Nord

Moderator NC
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Deschiderea restaurantului ADDRESS 44° în Mamaia Nord

Marea, gastronomia și vinurile bune, la aceeași adresă.

S-a deschis ADDRESS 44°, în Mamaia Nord. Motivele să te bucuri de mare nu țin cont de sezon, iar în Mamaia Nord a apărut unul nou – restaurantul ADDRESS 44°, primul din cadrul complexului AXXIS Nova Resort & SPA. Cu un meniu semnat de chef Traian Galleguillos, vinuri atent selecționate și un spațiu cu design premium, localul deschis vineri își propune să ofere o alternativă pentru cei care apreciază gastronomia și litoralul, indiferent de anotimp.

Restaurantul cu vedere la mare își așteaptă oaspeții și în afara sezonului estival, într-un ambient conceput pentru întâlniri, cine speciale și momente petrecute într-o atmosferă relaxată.

Numele restaurantului are în spate o poveste. ADDRESS 44° face trimitere la poziționarea geografică a litoralului românesc, în apropierea paralelei de 44° latitudine nordică, și la legătura simbolică dintre această zonă și regiuni europene recunoscute pentru tradițiile lor gastronomice și viticole. De la Toscana la Bordeaux, în apropierea acestei latitudini sunt locuri în care mâncarea bună, vinul și arta de a trăi au devenit parte din identitatea locală. Această asociere a inspirat conceptul ADDRESS 44°, imaginat ca un Temple of Food & Wine, un loc în care preparatele culinare și vinurile se pun reciproc în valoare. Nu întâmplător, restaurantul își propune să se situeze „pe aceeași latitudine cu excelența”.

ADDRESS 44° se află pe bulevardul Mamaia Nord, nr. 145A, în cadrul complexului AXXIS Nova Resort & SPA, iar programul este de joi până duminică, în intervalul orar 12:00 – 23:00.

Această inaugurare marchează și o nouă etapă în dezvoltarea AXXIS Nova Resort & SPA, un proiect rezidențial care își propune să ofere, pe lângă locuințe în prima linie la mare, facilități și servicii disponibile pe tot parcursul anului.

Proiectul prevede în total șase blocuri de apartamente în formă de nave de croazieră și un hotel de cinci stele. Faza I este deja finalizată, blocul Madrid fiind dat în folosință. Cel de-al doilea imobil – Monte Carlo – este în construcție și va include 192 de apartamente cu 1, 2, 3 și 4 camere, precum și penthouse-uri spectaculoase, dotate cu piscine sau jacuzzi-uri private pe terase. În această clădire va funcționa și primul centru SPA al complexului, ANIMA Mundi. AXXIS Nova Resort & SPA va include, printre altele, și galerii comerciale exclusiviste, restaurante și un business hub, deschise pe tot parcursul anului.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *