Europa în doliu: Klaus Hänsch, fost președinte al Parlamentului European și avocat al integrării României în UE, a plecat dintre noi

4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Decesul lui Klaus Hänsch

Klaus Hänsch, fost președinte al Parlamentului European și unul dintre susținătorii declarați ai aderării României la Uniunea Europeană, a murit la vârsta de 87 de ani. Decesul social-democratului german, care a fost eurodeputat timp de trei decenii și a condus Parlamentul European între 1994 și 1997, a fost anunțat miercuri de președinta instituției, Roberta Metsola, și de organizația regională a Partidului Social-Democrat german (SPD) din Renania de Nord-Westfalia.

Roberta Metsola: „Parlamentul deplânge pierderea unui campion al Europei” Klaus Hänsch a murit marți, 4 august. Acesta a fost membru al Parlamentului European din 1979 până în 2009, fiind una dintre cele mai longevive figuri ale legislativului european. „Parlamentul său deplânge pierderea unui campion al Europei”, a transmis Roberta Metsola.

Președinta Parlamentului European a amintit că Hänsch a condus instituția într-o perioadă de transformări majore pentru continent și că, până în ultimele săptămâni de viață, a continuat să promoveze implicarea civică și formarea unei noi generații de lideri europeni.

La rândul lor, liderii SPD din Renania de Nord-Westfalia l-au descris drept „un european convins, un democrat lucid și un constructor de punți”, subliniind că pentru acesta integrarea europeană reprezenta un proiect al păcii, libertății și democrației.

Klaus Hänsch s-a numărat printre susținătorii expliciți ai aderării României și Bulgariei la Uniunea Europeană. În dezbaterea din 12 aprilie 2005, desfășurată înaintea votului asupra Tratatului de Aderare, acesta declara că susținuse „de la bun început” integrarea celor două state și că își menține sprijinul pentru aderarea lor.

O zi mai târziu, Parlamentul European a aprobat cererea de aderare a României cu 497 de voturi pentru, 93 împotrivă și 71 de abțineri. Presa germană l-a inclus pe Klaus Hänsch printre eurodeputații care au votat în favoarea României.

În noiembrie 2006, fostul președinte al Parlamentului European a participat și la votul din Comisia pentru afaceri externe asupra raportului privind aderarea României la UE. Documentul care susținea intrarea țării în Uniune la 1 ianuarie 2007 a fost adoptat cu 51 de voturi pentru, niciunul împotrivă și o abținere.

Mandatul lui Hänsch la conducerea Parlamentului European a coincis și cu începutul parcursului oficial al României către aderarea la Uniunea Europeană. Bucureștiul a depus cererea de aderare la 22 iunie 1995, în perioada în care acesta era președintele legislativului european. Tot atunci, Hänsch a inițiat reuniuni între parlamentele statelor candidate și Parlamentul European pentru pregătirea procesului de extindere și armonizarea legislației cu acquis-ul comunitar.

Klaus Hänsch este considerat unul dintre politicienii care au contribuit la consolidarea rolului Parlamentului European. În timpul mandatului său au fost organizate pentru prima dată audieri publice individuale ale candidaților la funcția de comisar european înaintea votului de învestire a Comisiei Europene. Deși procedura nu era prevăzută explicit în tratatele europene, aceasta a devenit ulterior o etapă esențială în formarea executivului comunitar.

De asemenea, Hänsch a fost membru al prezidiului Convenției privind viitorul Europei și a reprezentat Parlamentul European la negocierile pentru proiectul Tratatului Constituțional.

Născut la 15 decembrie 1938, în Sprottau, localitate aflată astăzi pe teritoriul Poloniei, Klaus Hänsch și-a părăsit regiunea natală împreună cu familia la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. A aderat la Partidul Social-Democrat german în 1964 și a rămas una dintre cele mai importante personalități ale Parlamentului European timp de aproape 30 de ani.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *