Condamnări definitive pentru furtul de la Poșta Timișoara
Cei trei bărbați implicați în furtul a 16 saci cu bani destinați plății pensiilor din sediul Poștei Mari din Timișoara au primit condamnări definitive cu executare. Doi dintre ei vor sta câte șapte ani în închisoare, iar al treilea, șase ani și șase luni. Curtea de Apel Timișoara a majorat pedepsele stabilite inițial de Tribunalul Timiș. Furtul de aproape 10 milioane de lei fusese descoperit de polițiștii rutieri, înainte ca instituția să îl reclame.
Furtul a fost comis în noaptea de 30 spre 31 mai 2025, la Oficiul Poștal Timișoara 1. Autorii au pătruns prin efracție, folosind accesul dinspre bulevardul Mihai Eminescu, și au forțat succesiv accesul către casierie, de unde au luat 9.470.000 de lei, depozitați în 16 saci albi de rafie. Prejudiciul a fost recuperat integral.
Incidentul a fost descoperit în dimineața de 31 mai 2025, când un vehicul a schimbat brusc direcția la vederea unui echipaj de poliție. Polițiștii au pornit în urmărire și au blocat mașina pe o stradă din apropiere. Doi bărbați au coborât și au încercat să fugă, dar șoferul, în vârstă de 36 de ani, a fost prins. În vehicul au fost găsiți sacii cu bani.
Andrei Grigoraș a avut pedeapsa majorată pentru furt calificat de la trei ani și trei luni la șase ani și șase luni. A fost majorată și pedeapsa pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, de la nouă luni la un an și șase luni, rezultând o condamnare totală de șapte ani de închisoare. Eduard-Sebastian Abraham, judecat în stare de recidivă postexecutorie, a primit șapte ani, în creștere față de cei patru ani stabiliți inițial. Florin Dorin Vlad a avut pedeapsa pentru complicitate majorată de la doi ani și șase luni la trei ani și șase luni, având o condamnare totală de șase ani și șase luni.
Ancheta a vizat și o posibilă sursă de informații din interiorul Poștei, cercetând o angajată suspectată că ar fi furnizat informații despre configurația sediului, sistemele de supraveghere și alarmare, precum și despre păstrarea și distribuirea banilor. Aceasta a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetată pentru complicitate la furt calificat.
După furt, Poșta Română a transmis că distribuirea pensiilor și prestațiilor sociale nu era afectată și că beneficiarii urmau să își primească banii la timp. Compania a confirmat recuperarea integrală a prejudiciului și a anunțat verificări interne privind respectarea procedurilor de securitate.