Incidentul șocant al copilotului Flydubai: respins de Royal Air Maroc după antrenamentul efectuat acolo

Moderator NC
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Incidentul copilotului Flydubai

Copilotul avionului care ar fi atacat miercuri pilotul în cabină şi aproape că a reuşit să prăbuşească zborul Flydubai FZ1073, în timpul unei curse între Abu Dhabi şi Tel Aviv, a finalizat pregătirea teoretică la Royal Air Maroc (RAM) în 2025, dar nu a fost niciodată angajat al companiei aeriene marocane.

RAM a indicat că respectivul a urmat trei luni de pregătire teoretică în cadrul companiei în 2025 „înainte de o potenţială angajare”. La sfârşitul acestei perioade, „cererea sa a fost respinsă”, potrivit unui comunicat al companiei aeriene publicat de agenţia oficială de ştiri marocană MAP.

Compania nu a specificat motivele deciziei sale de a nu-l angaja, scrie agerpres.ro. Clarificarea RAM vine după ce unele publicaţii au relatat că copilotul lucrase anterior pentru compania aeriană marocană.

Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că copilotul zborului Flydubai FZ1073 „a iniţiat un atac terorist” prin atacarea pilotului cu un „topor de urgenţă”. Instituţia emirateză a explicat că copilotul „a început să-şi execute planul în timpul zborului” când l-a atacat pe căpitan în interiorul cabinei şi „a încercat să preia controlul aeronavei”.

Procurorul general din Emirate, Hamad Saif al-Shams, a declarat, de asemenea, că „investigaţiile sunt în curs de desfăşurare pentru a clarifica toate circumstanţele incidentului, motivele acestuia şi conexiunile aferente, precum şi pentru a finaliza verificările tehnice şi analiza probelor fizice şi digitale”. El a adăugat că „rezultatele finale vor fi anunţate odată ce procedurile necesare vor fi finalizate”.

Canalul saudit Al Arabiya şi CNN au relatat, citând mai multe surse neidentificate, că copilotul avionului primise interdicţie de zbor în Omanul său natal, după ce autorităţile omaneze au descoperit că avea opinii extremiste. Sursa Al Arabiya a adăugat că copilotul a părăsit Omanul după ce a primit interdicţie de zbor şi că este posibil să fi fost influenţat de „idei extremiste” ale unor „grupări radicale” în Siria, unde „petrecuse o perioadă de timp”, având în vedere că mama sa este de origine siriană.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *