Monitorizarea influencerilor români de către ANPC
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a monitorizat 10 influenceri din România în perioada 23 martie – 8 aprilie 2026, ca parte a unei acțiuni internaționale organizate de Rețeaua Internațională pentru Protecția și Aplicarea legislației privind Protecția Consumatorilor (ICPEN). Toți influencerii analizați publicau conținut cu caracter comercial.
Din monitorizările instituției a reieșit că, în cazul unora dintre aceștia, postările care reprezentau reclame sau colaborări comerciale nu erau marcate în mod constant, iar, în numeroase situații, mențiunile privind caracterul publicitar erau insuficient evidențiate, astfel încât puteau trece ușor neobservate de consumatori.
Agenții ANPC au vrut să vadă și gradul de utilizare a conținutului generat sau modificat cu ajutorul inteligenței artificiale. Rezultatul: 70% dintre influencerii care au folosit astfel de materiale nu au informat publicul că imaginile sau conținutul au fost realizate cu ajutorul tehnologiilor AI, ceea ce reduce nivelul de transparență în comunicarea cu urmăritorii.
În cadrul acțiunii coordonate de ICPEN au fost verificați 228 de influenceri din mai multe țări. Dintre aceștia, 92% publicau conținut comercial, însă doar unul din cinci marca în mod corespunzător caracterul publicitar al postărilor. ANPC subliniază că, într-o economie digitală în care recomandările influencerilor pot influența deciziile de cumpărare ale consumatorilor, transparența în promovarea produselor și serviciilor este o condiție esențială pentru protejarea intereselor publicului și pentru menținerea încrederii în comunitățile online.