Intervenție de urgență a Poliției: tată în stare critică amenință cu un cutter viața copilului său în Hunedoara

1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Intervenția Poliției în Uricani

Cuprins: Scene incredibile au avut loc pe o stradfă din Uricani, județul Hunedoara, acolo unde un tată amenința că-i va face rău copilului său, pe care-l ținea în brațe, cu un cutter. Trupele speciale au intervenit de urgență și au salvat copilul.

Polițiștii au fost sesizați, la data de 5 august a.c., cu privire la faptul că un bărbat amenință cu acte de violență un minor pe care-l ține în brațe, având asupra sa un obiect de tip cutter.

La fața locului s-a deplasat o echipă de negociatori din cadrul SAS. Prioritatea echipei de intervenție este protejarea vieții și integrității fizice a minorului, polițiștii gestionând situația prin dialog și măsuri specifice de negociere, în vederea soluționării evenimentului în condiții de maximă siguranță.

Minorul a fost preluat în siguranță de polițiști și se află în custodia acestora, fără a prezenta leziuni. Pericolul imediat a fost înlăturat. Bărbatul a fost imobilizat, iar în prezent polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și dispunerea măsurilor legale care se impun”, anunță IPJ Hunedoara.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *