Marco Rubio preconizează alegeri în Venezuela în 2027
Secretarul american de stat Marco Rubio a afirmat joi că alegerile din Venezuela s-ar desfăşura „la modul ideal” anul viitor, deşi a avertizat că ţara trebuie să finalizeze o serie de reforme instituţionale, economice şi de securitate înainte de a convoca alegeri libere, informează vineri EFE, potrivit Agerpres.
Într-un interviu acordat ziarului The New York Times la Casa Albă, Marco Rubio a spus că Venezuela are nevoie să-şi reînnoiască Curtea Supremă şi Consiliul Naţional Electoral, pe lângă faptul că trebuie să progreseze în restructurarea datoriei şi să reformeze forţele de securitate înainte de alegeri, pe care le-a situat „ideal” în 2027.
Şeful diplomaţiei americane a evitat să garanteze că alegerile vor avea loc înainte de încheierea mandatului preşedintelui Donald Trump. Marco Rubio şi-a exprimat speranţa că discuţiile organizate sub auspiciile Washingtonului între guvernul venezuelean şi o parte a opoziţiei vor permite reformarea Curţii Supreme până la mijlocul lunii decembrie.
De asemenea, a menţionat că negociatorii intenţionează să se întâlnească săptămâna viitoare pentru a aborda numirea noilor membri ai Consiliului Naţional Electoral.
Datoria Venezuelei, estimată la peste 200 de miliarde de dolari, reprezintă un obstacol în redresarea economiei şi atragerea de investiţii, este de părere secretarul de stat al SUA.
„Este o problemă uriaşă cu care se confruntă Venezuela şi cred că toate sectoarele societăţii ar trebui să susţină găsirea unei soluţii”, a afirmat el.
În ceea ce priveşte cooperarea militară, Marco Rubio a declarat că Washingtonul ar dori ca la un moment dat „să aibă un acord de prezenţă militară, în principal dintr-un punct de vedere legal”.
Aceste declaraţii sunt făcute de Marco Rubio la o săptămână după ce administraţia preşedintelui Donald Trump a sprijinit foaia de parcurs convenită între guvernul de la Caracas şi o parte a opoziţiei, care prevede reînnoirea Curţii Supreme şi a Consiliului Naţional Electoral.
După finalizarea acestor reforme, Delcy Rodriguez ar trebui să declare vacantarea permanentă a funcţiei de preşedinte, ceea ce ar deschide un orizont temporal de şase luni pentru convocarea alegerilor.