Metrorex se confruntă cu o pierdere de 11,5 milioane de lei: Hidroelectrica solicită rambursarea sumelor, iar Miruță anunță măsuri de reorganizare în companie

3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Metrorex se confruntă cu pierderi financiare semnificative

Metrorex are datorii de peste 11 milioane de lei la curent, iar Hidroelectrica, societatea furnizoare a trimis o notificare.

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a declarat că ”nu suntem în situaţia în care Metrorex să fie deconectat”, dar se caută soluţii pentru eşalonarea plăţilor. Factura la energie a ajuns la 1 milion de euro pe lună, iar compania nu a plătit-o de trei luni.

Miruță a solicitat Corpului de Control să extindă verificările la Metrorex, menţionând că ”banii nu sunt utilizaţi în cel mai eficient mod”. Soldul restant al Metrorex este de 11.521.602,22 lei.

Ministrul a transmis Metrorex o solicitare prin care cere explicaţii cu privire la: cauzele care au condus la neachitarea, la termen, a facturilor emise de S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A.; situaţia detaliată a sumelor restante, inclusiv facturile şi perioadele aferente; demersurile întreprinse până în prezent în vederea achitării obligaţiilor de plată; măsurile concrete şi calendarul estimat pentru stingerea debitului restant în cuantum de 11.521.602,22 lei.

Radu Miruță anunţa, în 11 mai, că a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor statului român pentru ca la Metrorex ”să se schimbe nişte decizii cu obiceiuri vechi”. ”Acum o săptămână am spus clar: la Metrorex începe curăţenia generală. Şi am început să facem paşi”, afirma Miruță.

Demnitarul preciza că a semnat documentele pentru trimiterea Corpului de Control şi arăta că problemele de la Metrorex ”nu mai pot fi ascunse sub preş” pentru că sunt ”prea multe, prea grave şi durează de prea mulţi ani”.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *