Ministrul Mediului îndeamnă la responsabilitate după tragedia de pe DN7: „Să ne concentrăm pe îndeplinirea obligațiilor și respectarea legilor”

Moderator NC
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Responsabilitate după tragedia de pe DN7

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, respinge schimbul de acuzații dintre instituțiile statului după accidentul mortal produs pe DN7, în zona Valea Oltului, unde un bolovan desprins de pe versant a căzut peste un autoturism aflat în mers, provocând moartea unui bărbat. Oficialul afirmă că prioritatea autorităților trebuie să fie siguranța cetățenilor și respectarea legii, nu transferul responsabilității prin declarații publice.

Diana Buzoianu a fost întrebată despre poziția Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care a susținut că responsabilitatea privind versanții și pădurile revine Ministerului Mediului. „Nu sunt interesată de o astfel de abordare. Pe noi ne interesează să fie oamenii în siguranță. Și noi pe partea noastră facem tot ceea ce putem. Cred că asta este responsabilitatea tuturor autorităților să facă identic. Fără să mai încerce să rezolve tragedii prin comunicate de presă în care se pasează responsabilități”, a declarat Diana Buzoianu la B1 Tv.

Întrebată dacă asistă la o încercare de transfer al responsabilității între instituții, în condițiile în care plasele de protecție nu acopereau zona în care s-a produs accidentul, ministrul a declarat că nu dorește ca tragedia să fie transformată într-o dispută publică. „Din respect față de familia oamenilor (…), tragedii de genul acesta folosite în scopul de a zice că alții sunt vinovați, de a se spăla pe mâini de niște proceduri care nu au fost cu totul implementate până la capăt, nu știu ce ajutor mai pot aduce în momentul de față”, a afirmat aceasta.

Diana Buzoianu a făcut apel la toate instituțiile implicate să își îndeplinească obligațiile legale. „Haideți să ne facem cu toții treaba. Toate autoritățile să respectăm toate legile”, a spus Diana Buzoianu. Oficialul susține că tragedii precum cea de pe Valea Oltului pot fi prevenite doar prin respectarea integrală a procedurilor și a normelor de siguranță.

„Dom’le, de-aia avem legi, de-aia avem proceduri, de-aia trebuie să fie pusă sârmă peste tot, de-aia trebuie să respectăm absolut toate procedurile. Pentru că în astfel de lucrări să nu se mai întâmple tragedii”, a declarat ministrul.

Potrivit Dianei Buzoianu, orice abatere de la procedurile prevăzute de lege poate avea consecințe dramatice. „De fiecare dată când încercăm să ciupim proceduri sau să facem lucrări sărind peste etape, peste prevederi legale, de fiecare dată asta vine cu un cost, cu un risc. (…) Oamenii ajung să plătească, în cel mai rău caz, în tragedii, în pierdere de vieți omenești. Asta nu poate să funcționeze. De-asta avem nevoie de o disciplină a respectării legislației în vigoare”, a mai spus Diana Buzoianu.

Declarațiile ministrului vin după accidentul produs pe DN7, în zona Valea Oltului, unde un bolovan desprins de pe versant a căzut peste un autoturism aflat în mers. În urma impactului, un bărbat și-a pierdut viața. După tragedie, CNAIR și Ministerul Mediului au fost vizate de întrebări privind responsabilitatea pentru măsurile de siguranță din zonă, în contextul în care autoritățile au prezentat puncte de vedere diferite privind obligațiile legale referitoare la administrarea versanților și prevenirea unor astfel de incidente.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *